Proiect

Trei soluții propuse pentru protejarea viitoarei zone de agrement de pe malul râului Suceava

Primarul Ion Lungu a prezentat cele trei soluții propuse de specialiști pentru consolidarea malului pe care se amenajează noua zonă de agrement a Sucevei
Primarul Ion Lungu a prezentat cele trei soluții propuse de specialiști pentru consolidarea malului pe care se amenajează noua zonă de agrement a Sucevei

O metodă nouă, cu palplanșe metalice, ar urma să fie aplicată pentru protejarea viitoarei zone de agrement de pe malul râului Suceava, în caz de inundații.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat miercuri cele trei soluții propuse de specialiști pentru consolidarea malului pe care se amenajează noua zonă de agrement din lunca Sucevei, acestea, cu costurile de realizare aferente, urmând să fie discutate în următoarea ședință de Consiliu Local.
“Specialiștii cu care am avut contract de proiectare din luna iunie ne-au adus variantele de protecție a malurilor. Vom aproba indicatorii tehnico-economici în ședința de Consiliu Local de luna aceasta, după care vom trece la licitarea lucrărilor. Au fost puse în discuție trei variante, cea mai nouă, pentru care și optez, fiind cea de realizare a unor profile metalice, stâlpi și pernă de beton, avantajul fiind că nu trebuie lucrat în albia râului, nu trebuie deviat cursul de apă, este mult mai rapid și mai ieftin”, a precizat Ion Lungu.
Astfel, costurile de protejare a celor 15 hectare ale zonei de agrement de pe malul râului Suceava cu palplanșe metalice sunt estimate la 2,53 de milioane de euro, cele cu gabioane (un fel de cușcă metalică umplută cu pietre de anumite dimensiuni) la 2,63 milioane de euro (dar se lucrează în albia râului și trebuie deviat cursul de apă, încât rezultă costuri suplimentare), în vreme ce cu saci umpluți costurile sunt estimate la 2,82 milioane de euro.
“Merg pe varianta palplanșelor, deoarece se forează, se introduc acele profile metalice, legate cu stâlpi și pernă de beton și se protejează malurile. Sperăm să putem demara cât mai repede lucrarea, după ce se aprobă în Consiliul Local și se face licitația”, a adăugat Ion Lungu, care a precizat că de la Apele Române au primit deja un accept de principiu.
După ce există și acordul Consiliului Local în privința soluției tehnice, Primăria Suceava urmează să încheie un al doilea acord de parteneriat cu Apele Române, primul fiind cel referitor la amenajarea zonei de agrement.
Noua zonă de agrement este în curs de amenajare pe malul dinspre Centru al râului Suceava, de o parte și de alta a podului.
Zona din partea stângă (cum se vine dinspre Centru) va fi cu caracter sportiv, cu spații amenajate pentru practicarea de activități sportive, în vreme ce zona din dreapta va fi dedicată activităților de relaxare și odihnă în aer liber, dar și pentru participarea la activități culturale, în capăt fiind propusă o platformă pentru evenimente.
Zona de agrement va fi dotată cu sistem automat de irigații, iluminat public, bănci, coșuri de gunoi și WI-FI gratuit.

Recomandări

O femeie care se afla în zona de agrement a Sucevei a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat se plimbă dezbrăcat

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate