Dosare penale

Trei șoferi băuți, printre care și o femeie, prinși joi noapte pe străzile Sucevei

Trei șoferi băuți au fost depistați, joi noapte, pe străzile din municipiul Suceava, unul dintre ei provocând o tamponare în lanț, în care au fost implicate trei mașini.
Printre șoferii prinși băuți se numără și o tânără în vârstă de 28 de ani.
Într-un prim caz, joi, în jurul orei 23.30, pe bulevardul George Enescu din localitate, Liviu C., în vârstă de 35 de ani, din Suceava, aflat la volanul unui autoturism, a scăpat volanul de sub control într-un viraj la dreapta, spre strada Luceafărului, în timp ce încerca să evite un câine. Șoferul s-a izbit într-un autoturism parcat, pe care l-a proiectat într-o a treia mașină.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul avea o concentrație de 1,16 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Pe parcursul nopții de joi, echipajul de la Biroul Rutier Suceava, care a acționat pe strada Universității, a depistat doi șoferi băuți.
Astfel, în jurul orei 2.45, a fost prins Stelică C., în vârstă de 22 de ani, din Suceava, care avea o concentrație de 0,65 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. În jurul orei 4.00, un al treilea dosar penal a fost întocmit pe numele Alinei R., în vârstă de 28 de ani, localnică din Suceava, care conducea un autoturism având o concentrație de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Recomandări

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei