Un cunoscut membru al lumii interlope din Vatra Dornei a fost băgat în spital de un grup de romi. Altercația s-a produs sâmbătă, în jurul orei 20.00, în interiorul unei case de pariuri din centrul stațiunii Vatra Dornei. Din motive încă neelucidate, Marius Simion, zis „Simi”, de 45 de ani, a fost luat la bătaie de Tiberiu Sârbu, un rom din Vatra Dornei. Acestuia i s-au alăturat alți doi romi, unul de 22 și celălalt de 35 de ani, și împreună l-au bătut pe „Simi” ca pe hoții de cai.
Victima a fost dusă la Spitalul din Vatra Dornei, iar ca urmare a leziunilor grave pe care le avea a fost transferată de urgență la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde se află internată și în prezent. Potrivit primului diagnostic, Marius Simion are traumatism cranio-cerebral și se află sub îngrijirea medicilor.
Dacă inițial polițiștii au demarat ancheta pentru loviri și alte violențe, între timp lucrurile s-au schimbat. Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și vizează infracțiunea de tentativă de omor.
Până în prezent nu a fost reținută nici o persoană, dar probabil că situația se va modifica, mai ales că anchetatorii au la dispoziție și imaginile de pe camerele de supraveghere din agenția de pariuri sportive.
Tiberiu Sârbu provine dintr-o familie cu mai mulți frați, iar mama acestuia locuiește într-un imobil oferit de Primăria Vatra Dornei asistaților social din acest oraș. Până acum două luni, Tiberiu Sârbu a fost sub control judiciar într-un dosar de tulburare a liniștii și ordinii publice și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
De cealaltă parte, Marius Simion s-a întors recent din penitenciar, unde a ispășit o condamnare de 7 ani și 6 luni. Pedeapsa a fost dictată în 2011, într-un dosar în care au fost trimiși în judecată zece indivizi, majoritatea din județul Suceava, acuzați că au făcut parte dintr-o grupare infracțională care a obligat mai mulți tineri să fure din magazine în Italia.
Considerat a fi capul grupării, „Simi” a primit cea mai grea pedeapsă, șapte ani și jumătate în spatele gratiilor. Modalitatea de lucru era bazată pe șantaj și totul a funcționat până în 2007, când pe fir au intrat procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
„Le cerea (n.r. – Simion) sume considerabil mai mari decât cele cheltuite, 4.000-5.000 de euro, pe care aceștia nu aveau de unde să le plătească. Atunci, Simion le propunea să meargă în Italia să fure pentru el din magazine, urmând în acest mod să-și achite datoriile față de el”, mărturisea la vremea respectivă unul dintre anchetatori.