Clipe de șoc

Trei răniți, după ce o mașină a zburat într-un copac

Accidentul a avut loc ieri după-amiază, pe drumul european 85, în apropiere de Cumpărătura
Accidentul a avut loc ieri după-amiază, pe drumul european 85, în apropiere de Cumpărătura

Trei persoane, dintre care doi soți, au ajuns la Spitalul Județean Suceava după ce mașina în care se aflau a zburat într-un arbore de pe marginea drumului european 85.
Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 15.30, în apropierea localității Cumpărătura, iar traficul rutier a fost dat peste cap aproximativ o oră și jumătate.

Mașina implicată în accident, un Volvo înmatriculat în județul Iași, venea dinspre Fălticeni spre Suceava. La ieșirea din Cumpărătura, mașina a fost depășită de un microbuz cu număr de Cluj. Din față venea un alt autovehicul, moment în care șoferul microbuzului a intrat înapoi pe sensul său de mers fără să se asigure. Spatele microbuzului a atins partea din față a autoturismului marca Volvo, care a fost aruncat într-un pom de pe marginea drumului.
Impactul a fost puternic și s-a soldat cu rănirea tuturor pasagerilor aflați în mașină. Este vorba de soții Mihai și Daniela Tudorache, din Pașcani, și Ana Bondoc, din Suceava.
Toți trei au fost duși la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a afla cum s-a petrecut accidentul și cine este vinovat.
Mai trebuie adăugat că totul a fost favorizat și de starea carosabilului, care în lipsa materialelor antiderapante se transformase în patinoar.
Ca urmare a accidentului, circulația s-a derulat o bună perioadă pe un singur fir, iar cozile de mașini au atins și câțiva kilometri.
Accident cu un mort și un rănit pe șoseaua de centură
Tot ieri, și tot ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile, un alt accident a avut loc în zona Dedeman, pe șoseaua de centură a Sucevei. În urma ciocnirii dintre un microbuz și un tir, două persoane au fost rănite. Una dintre acestea nu a mai putut fi salvată și și-a pierdut viața, iar a doua victimă a suferit leziuni minore.

Accidentul a avut loc ieri după-amiază, pe drumul european 85, în apropiere de Cumpărătura
Accidentul a avut loc ieri după-amiază, pe drumul european 85, în apropiere de Cumpărătura
Accidentul a avut loc ieri după-amiază, pe drumul european 85, în apropiere de Cumpărătura
Accidentul a avut loc ieri după-amiază, pe drumul european 85, în apropiere de Cumpărătura

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești