Trei persoane care participau la manifestările de la Iași, ridicate de polițiști

Trei persoane care participau la manifestările de Ziua Unirii de la Iași au fost ridicate și duse la sediul Poliției, după ce au fost implicate în conflicte, informează Mediafax.Două dintre cele trei persoane au fost ridicate de polițiști îmbrăcați în civil, după ce între acestea a izbucnit un conflict spontan.Cei doi manifestanți au fost duși la secția de Poliție numărul 3 din Iași.”Există într-adevăr două persoane duse la secția de Poliție pentru stabilirea identității, dar încă nu au fost luate măsuri de sancțiune împotriva lor. În general au avut loc doar incidente minore. Persoanele respective au fost legitimate și duse la sediu”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Iași, Anca Vâjâiac. Cea de-a treia persoană a fost ridicată de polițiști, după ce a fost, de asemenea, implicată într-un conflict.”A existat un incident, este vorba de o stare conflictuală, un conflict verbal între trei persoane, dar echipe de la Poliție le-au dus la sediul Secției 3, pentru legitimarea lor și stabilirea împrejurărilor în care s-au desfășurat faptele respective. În prezent, se fac verificări, urmând să fie luate măsurile legale”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX ofițerul responsabil cu relațiile publice al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, maior Mădălin Țăranu.Peste 2.000 de persoane au participat, vineri, la Iași, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii. La evenimente au fost prezenți și președintele Senatului, Crin Antonescu, precum și mai mulți miniștri, între care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, și ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. De asemenea, la manifestări au participat primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, prefectul județului, Romeo Olteanu, și șeful Consiliului Județean, Cristian Adomniței.La începutul manifestărilor, președintele Senatului, Crin Antonescu, și primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, au fost huiduiți, participanții scandând mesaje și împotriva premierului și a șefului statului, care nu au participat la evenimente.La evenimente au participat și liderul PDL, Vasile Blaga, dar și Gheorghe Flutur.

Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, distins cu „Diploma de Onoare” pentru contribuția la păstrarea memoriei eroilor neamului

Concert caritabil la Iași pentru sprijinirea localităților sucevene afectate de inundații. Șoldan: „Solidaritatea oamenilor e mai puternică decât orice calamitate”

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere