Luni, 3 aprilie, în ziua în care s-au sărbătorit 167 de ani de la înființarea instituției, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a avut loc un ceremonial militar și religios, organizat cu ocazia înaintării în gradul următor, înainte de termen, a unui număr de trei ofițeri și cinci subofițeri. În cadrul acțiunii, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, au fost înaintați în grad înaintea expirării stagiului minim trei ofițeri, doi în gradul de maior și unul în grad de colonel.
Festivitatea de avansare a debutat cu prezentarea ordinului ministrului, după care conducerea inspectoratului a înmânat noile grade ofițerilor avansați. În cadrul aceleiași ceremonii a fost prezentat și ordinul inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava privind înaintarea în grad a cinci subofițeri, care au fost avansați la gradul de plutonier adjutant înaintea expirării stagiului minim în grad. După oficierea unei slujbe religioase de către preotul militar și felicitarea ofițerilor și subofițerilor, ceremonia s-a încheiat prin intonarea Imnului Național al României. Aceste avansări au loc în fiecare an, la data de 3 aprilie, de Ziua Jandarmeriei Române, de Ziua Națională a României și, de asemenea, la data de 1 august, când se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv. Cu ocazia aceleiași sărbători a avut loc Simpozionul ”Jandarmeria Română – 167 de ani de la înființare”, eveniment la care au participat reprezentanți ai instituțiilor din județ cu care inspectoratul colaborează.