După ce debitul și cotele Dunării au scăzut din cauza secetei, autoritățile au comandat o serie de lucrări în amonte de Cernavodă, trei nave special echipate fiind trimise să săpe pe fundul apei pentru a adânci culoarul navigabil, transmite corespondentul MEDIAFAX.Deoarece debitul și cotele fluviului sunt scăzute, autoritățile au comandat lucrări în amonte de Cernavodă, astfel că trei nave special echipate sapă pe fundul apei pentru a adânci culoarul navigabil. Operațiunea este coordonată de Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați în concordanță cu recomandările Comisiei Dunării.„Începând cu data de 11 iulie, pe Dunărea Fluvială, între kilometrii 304 și 310, lucrează complexul de dragaj FILESTI 3 cu salandele SIRET 2 si SIRET 3, pentru asigurarea condițiilor de navigație recomandate de Comisia Dunării. Activitatea se desfășoară în șenalul navigabil între limita stânga a șenalului și centru”, a declarat presei Dorian Dumitru, directorul AFDJ Galați.