Vizite de lucru

Trei miniștri vor vizita Suceava săptămâna viitoare



– Miniștrii Transporturilor, Educației și Justiției vor veni la Suceava pentru a inaugura lucrări deja finalizate și pentru a vizita obiective aflate încă în lucru
Municipiul Suceava va fi vizitat, săptămâna viitoare, de trei membri ai Guvernului, scopul acestor vizite fiind verificarea unor obiective în care s-a investit sau în care urmează să se investească în județul Suceava. Potrivit primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, cei trei miniștri vor vizita Suceava în urma discuțiilor purtate la București pe marginea unor proiecte importante, finanțate de Guvern.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, se va afla luni, 14 mai, la Suceava, pentru a discuta cu primarul Ion Lungu despre proiectul construirii rutelor ocolitoare ale municipiului, precum și despre o serie de soluții pe care municipalitatea suceveană le-ar putea adopta pentru rezolvarea problemelor de trafic din Suceava. Dacă finanțarea pentru ruta ocolitoare a Sucevei, Moara- Șcheia- Pătrăuți, a fost deja aprobată de Ministerul Transporturilor, șoseaua de centură Bosanci- Ipotești- Salcea se află încă la nivelul de discuții. Ministrul Ludovic Orban va verifica și felul în care se desfășoară lucrările pe drumul european 576. Acesta se va deplasa atât spre zona Câmpulung Moldovenesc- Vatra Dornei, cât și în zona în care se va construi ruta ocolitoare a Sucevei.
Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Cristian Adomniței, va vizita luni școlile din municipiul Suceava care au beneficiat sau vor beneficia de finanțare din partea ministerului. În prezența acestuia, primarul Ion Lungu va inaugura noul sediu al Școlii Postliceale, clădire situată în curtea Școlii nr.8, reabilitată și cu fonduri guvernamentale. Ministrul Adomniței va discuta și cu conducerea Colegiului Național „Petru Rareș” despre proiectul de construire a unui nou corp de clădire. Colegiul Național „Ștefan cel Mare” este o altă instituție din Suceava care va primi vizita ministrului Educației.
Bazinul de înot de la Școala nr.3, al cărui proiect de reabilitare a costat 15 miliarde de lei vechi, va fi inaugurat vineri, 18 mai, în prezența ministrului Justiției, Tudor Chiuariu. Absolvent al Școlii Generale nr.3 din Suceava, ministrul Justiției va trece în revistă lucrările de investiții făcute și cu fonduri guvernamentale, lucrări care dau posibilitatea ca acest bazin să funcționeze la standardele europene.



Recomandări

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an

Consiliul Județean Suceava intenționează să preia proiectul șoselei de centură a Fălticeniului pentru urgentarea începerii lucrărilor