Bătrânețe printre gratii

Trei luni de carceră pentru o bătrână de 69 de ani



La 69 de ani, Maria Zlăvoc are de petrecut 3 luni în închisoare
La 69 de ani, Maria Zlăvoc are de petrecut 3 luni în închisoare

– Pentru infracțiunea de nerespectare a unei hotărâri judecătorești, Maria Zlăvoc a fost luată de acasă și băgată în arestul IPJ Suceava
– Totul i se trage de la o bucată de pământ, pe care o cumpărase cu acte în regulă acum 11 ani, dar care între timp a fost câștigată în instanță de un alt sătean din Gulia-Dolhasca
– Temătoare și copleșită de evenimente după câteva zile petrecute în arest, bătrâna spune că doar Cel de Sus o poate ajuta: „Poate m-o scoate Dumnezeu de aici, dacă nu, aici o să mor”
Blestemul pământului. Se pregătea să meargă la biserică, la slujba pe care preotul din sat o ține în fiecare an de Sf. Dumitru. Își aranjase și un coș în care avea cele trebuincioase pentru a-și plânge soțul mort în urmă cu 7 ani. Se întorcea din grădină pentru a se îmbrăca. I-a văzut pe polițiștii din sat la poarta casei. Fără să bănuiască ce o așteaptă, Maria Zlăvoc și-a dus cei 69 de ani spre un drum pe care nu mai călcase: al pușcăriei. „Mătușă, ne e rușine cu ce facem, dar asta-i legea”, s-au introdus polițiștii, înainte de a-i comunica ce vor. Alături de ei stătea Costică, unul din feciorii Mariei. Până la urmă el a fost cel care i-a dat de veste că trebuie să stea la pușcărie. „M-au rugat polițiștii. Mergeți dumneavoastră să-i spuneți că noi am auzit că are crize de inimă și de diabet și ne e frică să nu se întâmple vreo poznă”, a povestit Costică Zlăvoc. Fără să crâcnească, bătrâna și-a luat bocceluța cu haine și i-a urmat pe polițiști. Pentru ea urma cel mai trist experiment din viață. Lăsase în urmă o gospodărie îngrijită și pleca spre celulă cu sentimentul că nu a făcut rău nimănui. Doar că a vrut să-și apere un bun dobândit prin sudoarea a zeci de ani de muncă.
– Pentru a cumpăra acel petec de pământ și-a vândut vaca și porcii
Pe tanti Maria am găsit-o în arestul Poliției Suceava copleșită de tot ceea ce i se întâmplă. A pășit speriată în camera pregătită pentru a discuta cu ea. Inițial a crezut că am venit să o facem de râs prin sat. După ce s-a dumirit ce vrem și-a dezlegat limba, dar mai ales sufletul. „Dacă știam ce o să trag cu pământul ăla, nu mai aveam nevoie de el”, suspină femeia. Ne povestește că l-a cumpărat în 1995, pe vremea când bărbatul ei încă trăia. „Am vândut doi porci și o vacă și am mai pus ce adunasem noi și l-am luat. Totul a fost cu acte în regulă, la notariat, ne-am înscris și în registrul agricol”, povestește bătrâna. În 1999 apar și primele probleme. Dumitru Bărculescu, un văr al soțului Mariei, își scoate un titlu de proprietate care se suprapune pe o suprafață de 18 ari din terenul de 27 de ari cumpărat în 1995 de soții Zlăvoc. Se intră în etapa proceselor, iar titlul de proprietate care a stat la baza tranzacției din 1995 este anulat parțial. „Mi-am angajat avocat, dar tot am pierdut. Nu știu cum s-a putut ajunge aici. Eu am fost mereu corectă”, mărturisește Maria. Vărul Dumitru vine cu un executor judecătoresc pentru a-și lua în primire pământul. Femeia, rămasă între timp singură după ce soțul îi murise răpus de cancer, se opune. Se alege cu o plângere penală, dar, în sinea ei și în baza actului de vânzare-cumpărare, spune că dreptatea nu poate fi decât în propria ogradă. În 2003 se termină procesul, iar Maria Zlăvoc este condamnată la 3 luni de închisoare cu suspendare. Istoria se repetă aproape trasă la indigo, iar în această lună condamnarea de 3 luni cu suspendare se transformă în 3 luni cu executare.
– „Dragii mei, scoateți-mă de aici”
„Plâng de necazurile mele, nu m-am gândit că pot ajunge vreodată aici. Mă rog la Dumnezeu poate m-o scoate, dacă nu, o să mor aici”, șoptește tanti Maria printre lacrimile care-i brăzdează obrazul muncit cinstit. Are deja aproape o săptămână de când stă între cei patru pereți ai celulei din subsolul Poliției Suceava. Ea plânge după gratii, dar durerea se răsfrânge ca un ecou către cei apropiați. Elena, singura ei fiică, încearcă să o ajute. A trimis adrese către președinție, dar a aflat că-i mai trebuie ceva acte. O ia de la capăt, dar disperarea i se citește pe chip. „Când am văzut-o azi (n.r. – ieri) mi s-a frânt inima. Mi-a spus că nu mai suportă și că are probleme de sănătate. La sfârșit doar atât a murmurat: ”, își strigă durerea și neputința Elena. Zilele bătrânei în arestul Poliției Suceava sunt numărate, pentru că joi urmează să fie transferată la Penitenciarul Botoșani. Timpul arde, iar singurele speranțe ca tanti Maria să vadă lumina zilei înainte de expirarea celor 3 luni este ca judecătorii să-i întrerupă executarea pedepsei pe motive medicale sau ca președintele Traian Băsescu să semneze un act de grațiere. Deocamdată rămâne doar lumina care intră printre gratii.
Vecină de celulă cu un bătrân de 76 de ani închis pentru o amendă neplătită
La câteva celule distanță de tanti Maria își odihnește oasele bătrâne Filaret Cârdei. Are 76 de ani și Poliția l-a săltat tot săptămâna trecută pentru că nu a plătit o amendă penală de 10 milioane de lei vechi. Omul s-a judecat cu un ieșean care încerca să-i ia 4 ari din terenul unde-și construise casa. Deși în cele din urmă a câștigat procesul civil, pentru că a avut tupeul să-l oprească pe executorul judecătoresc venit să pună în aplicare punerea în posesie s-a ales cu dosar penal. A fost condamnat la 6 luni cu suspendare și la achitarea unei amenzi de 10 milioane de lei vechi. Nu a plătit banii, iar asta l-a costat: a fost trimis într-o celulă pentru a-și revizui comportamentul.



Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu atrage atenția că investitorii pleacă din România ca urmare a măsurilor luate de premierul Ilie Bolojan

Deputatul AUR Florin Pușcașu atrage atenția că investitorii pleacă din România ca urmare a măsurilor luate de premierul Ilie Bolojan
Deputatul AUR Florin Pușcașu atrage atenția că investitorii pleacă din România ca urmare a măsurilor luate de premierul Ilie Bolojan

Un magazin chinezesc se deschide într-o laterală a Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, închisă de 10 ani

Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală
Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală

Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava

Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava
Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită
Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită