Trei judecători ai Curții Constituționale afirmă că este neconstituțională Legea privitoare la raționalizarea de cheltuieli publice, întrucât instituie munca forțată și suplimentară, pentru că devine obligatorie și gratuită, neputând fi retribuită și nici compensată cu timp liber.
Decizia Curții Constituționale din 4 noiembrie, potrivit căreia Legea privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional este constituțională, în măsura în care prevederile Capitolului IV din lege nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituție, nu întrunește toate cele nouă voturi ale judecătorilor constituționali.
Trei judecători ai Curții – Aspazia Cojocaru, Tudorel Toader și Puskás Valentin Zoltán – au făcut opinie separată, arătând că reglementarea prevăzută ca o lege este în realitate o sumă de reglementări privind diverse domenii care nu au legătură între ele, sub niciun aspect, conținând materii diferite, cum ar fi: autorități publice, salarizări bugetare, competențe ale unor persoane juridice, reorganizarea acestora, pensii și salarii, probleme de mediu înconjurător, societăți comerciale, mediul de afaceri, mediul agricol și activități agricole, încheind cu cap.IX – Dispoziții finale, care în 13 articole, cu puncte și subpuncte, modifică și abrogă zeci de acte normative.
„De aceea, socotim că nu doar întregul pachet legislativ nu întrunește condițiile prevăzute de art.114 din Constituție, ci chiar această reglementare nu poate constitui un proiect de lege unitar. Reglementarea este eterogenă și confuză, iar înainte de a fi adoptată de Parlament nu îndeplinea condițiile unui proiect de lege, prevăzut de art.114 din Constituție, asupra căruia Guvernul să-și poată asuma răspunderea.
În aceste condiții, sesizarea trebuia admisă și legea declarată neconstituțională, spun cei trei.
„2. Cu privire la sesizarea de neconstituționalitate a unor articole din lege, ne vom opri exemplificativ doar asupra unora dintre acestea. Astfel, art.3 prevede modurile de reorganizare a autorităților publice, agenții guvernamentale, care duc la desființarea unora și înființarea altora. Conform art.117 alin.(2) din Constituție, Guvernul și ministerele nu pot înființa aceste persoane juridice de specialitate, în subordinea lor, decât cu avizul Curții de Conturi.
Înființarea unor astfel de organe, prevăzute în anexele nr.1 și 2 la lege, presupune, după cum bine arată autorii sesizării, îndeplinirea de către Guvern a unei obligații de rezultat. Această obligație nu se poate realiza, în opinia noastră, decât obținând în prealabil avizul Curții de Conturi; în alte condiții, reglementarea nu produce efecte juridice, încălcând, astfel, dispozițiile art.117 alin.(2) din Constituție. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.16/2007, care a statuat că, în timp ce art.116 din Constituție consacră principiile de organizare a autorităților administrației centrale de specialitate, regulile după care se înființează astfel de entități sunt stabilite de prevederile art.117 alin.(2) din Constituție”, explică cei trei.
Potrivit art.11 din lege, munca suplimentară, nemaifiind retribuită, nici în cazul în care nu se poate compensa cu timp liber, devine obligatorie și gratuită, textul fiind neconstituțional pentru că instituie munca forțată. Or, potrivit art.42 alin.(1) din Constituție, munca forțată este interzisă.
Rezolvările date în prevederile cap.IV privind pensia și salariul sunt, de asemenea, neconstituționale, încălcând drepturi fundamentale prevăzute în Constituție (art.47 și, respectiv, art.41). Astfel, pensia este plătită în conformitate cu contribuțiile depuse de angajat pe durata cât și-a desfășurat activitatea (cel puțin 25 sau 30 de ani), din bugetul asigurărilor sociale de stat, și nu de la bugetul anual de stat. Pensia este un drept fundamental, garantat în întregime, potrivit art.47, și se datorează pentru munca trecută. Salariul constituie retribuția angajatului pentru munca prezentă, datorată de către angajator, deci și de către stat în această calitate, și nu are nicio legătură cu pensia, care se acordă pentru o muncă efectuată în timp până la vârsta pensionării. Munca trecută care este plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat nu vine în concurs cu munca prezentă pentru care salariatul primește o retribuție lunară de la bugetul de stat, aflându-se în succesiune, și nu în concurs.
Cumularea lor nu poate fi afectată sub nicio formă, pensia fiind un drept câștigat și nicio reglementare legală nu-l poate înlătura.
Prin aceste reglementări se limitează și dreptul la muncă, condiționând continuarea raporturilor de muncă sau chiar dispunând încetarea forțată a acestora pornind de la un criteriu discriminatoriu, și anume nivelul pensiei nete aflate în plată. Aceasta contravine principiului egalității în drepturi a cetățenilor prevăzut de art.16 alin.(1) din Constituție.
Nu se poate stabili ca o persoană care a contribuit mai mult la fondul de pensii să fie privată pe acest motiv de plata integrală a pensiei, în caz contrar fiind sancționată cu desfacerea contractului de muncă, sancțiune ce s-ar adăuga celor prevăzute de Codul muncii.
Potrivit celor trei judecători, se încalcă, de asemenea, și dispozițiile art.44 din Constituție, în ceea ce privește suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității. Potrivit jurisprudenței CEDO, dreptul de creanță este ocrotit în egală măsură ca și dreptul de proprietate. Deși Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia 375/2005 în sensul că nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, acesta poate avea loc cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament să aibă o rațiune licită.
„Constatăm că această reglementare nu se aplică tuturor cetățenilor fără nicio discriminare și nu are o rațiune licită”, arată ei.
Nici măcar sub aspectul oportunității o astfel de reglementare nu-și găsește aplicarea, „întrucât motivarea că bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat sunt degrevate de cheltuieli suplimentare este o motivare neserioasă, dacă avem în vedere că numărul persoanelor aflate în această situație este foarte mic”, mai arată judecătorii Aspazia Cojocaru, Tudorel Toader și Puskás Valentin Zoltán.
