Vi s-a întâmplat să gândiți, judecând uneori lucrurile la rece, ca un adult neutru, uneori vorbind ca și părinții voștri cu copiii proprii sau cu subalternii, iar alteori vă permiteți să vă comportați ca și cum ați fi iar copil? V-ați auzit spunând de exemplu: „Unde putem găsi informații exacte despre acest fapt?”, “Maria, trebuie să te speli pe mâini înainte de masă!”, “Azi am chef să joc un fotbal”?
Teoria numită Analiza Tranzacțională ne spune că acest lucru este firesc, întrucât avem în fiecare din noi trei stări ale eului: starea de Părinte, cea de Adult și cea de Copil. Și în fiecare moment din viața noastră, ne aflăm într-una din aceste stări.
Prima stare care se formează este cea de Copil. Din starea de Copil ne exprimăm dorințele, emoțiile și sentimentele. Această stare ne permite să fim creativi și intuitivi. Cel mai des o trăiesc, într-adevăr, copiii. Ei sunt cei care spun foarte des că vor sau nu vor ceva ( “Vreau înghețată!”, “Nu vreau în casă!”), ei sunt cei care devin foarte repede creativi când au de inventat jocuri sau povestiri (“Hai să ne jucăm de-a indienii!”). Starea de Copil poate avea moduri diferite de exprimare: Copil Adaptat ( supus sau rebel) sau Copil Liber (spontan). Starea de Copil Adaptat este cea care determină o persoană să facă ceea ce i s-a cerut. Copilul Rebel e starea trăită atunci când acea persoană face exact lucrul opus. Este mult activată în perioada celor “2 ani teribili” și în timpul adolescenței. Atunci când facem sau spunem imediat fără nici o limitare ceea ce gândim, suntem în starea de Copil Liber. Și oamenii maturi trăiesc această stare atunci când se bucură, când plâng, când creează (pictează, cântă), când intuiesc ceva (și nu știu să explice de ce), când se joacă cu copiii sau cu animalele.
Atunci când suntem părinți aceasta stare ne este utilă când vrem să ne jucăm cu copiii noștri, când ne lăsăm imaginația să zboare pentru a inventa ceva nou sau a găsi idei, când scriem poezii sau compuneri, când cântăm alături de ei, când râdem și facem glume sau practicăm un sport împreună cu ei.
A doua stare ce apare este cea de Părinte, care se formează prin interiorizarea mesajelor pe care copilul mic le primește de la părinți sau de la persoanele autoritare din jurul lui. Observăm la un moment dat cum copilul nostru imită în joaca lui ceea ce noi tocmai i-am spus ( “Pune jucăriile la loc!”, “Ai grijă să mănânci încet!”, “Ce fetiță frumoasă ești!”) sau ceea ce a auzit în altă parte, la bunici sau la grădiniță ( “Stai cuminte!”, “Descalță-te înainte de a intra in casă!”) Când suntem într-adevăr părinți, această stare este foarte des solicitată. Deseori îi spunem copilului ce e bine să facă, ce nu e bine, cum ar trebui să se îmbrace, cât să mănânce, cum să vorbească. De asemenea, îl ajutăm, îl apreciem, îl încurajăm și avem grijă de el.
Și starea de Părinte este de două tipuri: Părinte Normativ și Părinte Grijuliu.
Părintele Normativ este cel care impune, conduce, judecă, critică, devalorizează, agresează. Părintele Grijuliu este cel care ajută, încurajează, apreciază, felicită sau își asumă sarcini în locul altei persoane. Este util să folosim starea de Părinte Normativ atunci când avem nevoie să dăm ordine imediate sau foarte ferme, dar să nu abuzăm de ea, astfel încât copilul nostru să ne identifice cu această stare. Când se spune despre un părinte dintr-o familie că este “cel autoritar” acest lucru înseamnă că părintele respectiv exprimă foarte des starea de Părinte Normativ.
Ultima dintre cele trei stări este cea de Adult. În starea de Adult gândim logic și rațional, strângem informații neutre, facem comparații, analogii, sinteze, deducții, explicăm lucruri. Este starea care folosește informațiile din celelalte două stări ale eului, dar ea singură decide. De exemplu, din starea de Copil ne-ar plăcea să urcăm pe munte, din starea de Părinte ne avertizăm ca poate fi periculos fără antrenament și echipament potrivit, iar din starea de Adult luăm decizia de a ne informa și pregăti în avans pentru a reuși să facem acest lucru.
Aceasta este situația ideală. Dacă lăsăm doar starea de Copil la control, s-ar putea să ne trezim pe munte în situații periculoase fiindcă nu am fost suficient de pregătiți, iar dacă lăsăm la control starea de Părinte, e posibil să nu mai mergem niciodată pe munte, pentru a evita cu totul situațiile periculoase.
Pentru o cât mai buna adaptare psihică la viața noastră de zi cu zi, trebuie să accesam toate cele trei stări, dar în mod echilibrat. Cunoaștem cu toții persoane care par niște roboți, (la care predomină starea de Adult), persoane care îi tratează pe toți ceilalți ca niște copii, care știu tot și dau sfaturi sau ordine tuturor (la ei predomină starea de Părinte Autoritar sau Grijuliu) și persoane care sunt foarte spontane, creative, se ghidează după impulsurile de moment, dar au greutăți în luarea angajamentelor pe termen lung și în exercitarea rolurilor conform vârstei cronologice pe care o au.
Învățându-ne copiii cum să conștientizeze aceste stări astfel încât să dea răspunsul cel mai potrivit în fiecare situație diferită în care se găsesc și văzându-ne pe noi accesându-le în mod echilibrat și adecvat, copiii noștri au șanse mult mai mari să se dezvolte armonios și să se adapteze cu succes oricăror evenimente ulterioare.
Psiholog Mihaela ZAHARIA
Parenting trainer & coach Mind Master
www.parenting.ro
