Handbal

Trei foști jucători ai Universității au evoluat pentru România în amicalele cu Portugalia



Fostul căpitan al Universității Suceava, Adrian Chiruț a evoluat pentru naționala României în meciurile test cu Portugalia
Fostul căpitan al Universității Suceava, Adrian Chiruț a evoluat pentru naționala României în meciurile test cu Portugalia

Deși majoritatea handbaliștilor din țară sunt în vacanța de iarnă, o parte din ei au continuat pregătirea cu echipele naționale ale României, în meciuri test. Naționala de seniori a României s-a aflat zilele trecute în Portugalia, unde a avut programate trei meciuri de pregătire în compania echipei țării gazdă.
Din naționala condusă de Aihan Omer au făcut parte și trei foști jucători ai Universității Suceava, și anume portarul Bogdan Pralea, care evoluează acum la HC Vaslui, fostul căpitan al studenților, suceveanul Adrian Chiruț, care joacă pentru Dinamo București, și interul Florin Acatrinei, jucător care evoluează pentru Energia Pandurii Târgu Jiu.
În primul meci, cele două selecționate au terminat la egalitate 23 – 23, după ce la pauză scorul a fost 12 – 12. România a fost condusă în partea a doua la patru goluri, dar a revenit și putea câștiga în ultima fază a unui meci în care Adrian Chiruț a marcat de două ori.
În meciul cu numărul doi, România a pierdut cu 26 – 27, chiar dacă a condus tot timpul și a irosit un avantaj de șase goluri, la scorul de 19 – 13. În această partidă, suceveanul Adrian Chiruț a marcat de șase ori, fiind alături de Șandru cel mai bun marcator al naționalei noastre, în timp ce Florin Acatrinei și-a trecut în cont un singur gol.
România a plecat fără victorie din acest turneu din Portugalia, după ce luni seară a remizat din nou, în ultima întâlnire-test cu gazdele, scor 27 – 27, după o partidă începută mai slab, dar în care a condus de mai multe ori pe final. În acest meci, suceveanul Adrian Chiruț nu a mai evoluat, în teren intrând doar Florin Acatrinei și Bogdan Pralea.



Recomandări