Accident

Trei femei rănite, după ce șoferul s-a răsturnat pe câmp



Trei femei au ajuns la spital după ce un șofer în vârstă de 21 de ani, care conducea mașina în care se aflau acestea, a scăpat volanul de sub control și s-a răsturnat pe câmp. Accidentul s-a produs luni dimineață, la ora 7.50, pe un drum comunal Mielușoaia – Sasca Mare, în comuna Cornu Luncii.
Din cercetarea poliției rezultă că Ionuț Z., șoferul de 21 de ani, localnic, a scăpat mașina de sub control într-o curbă la stânga, ieșind în decor pe contrasens și răsturnându-se pe terenul agricol din apropiere.
Din accident a rezultat rănirea gravă a Elenei A., în vârstă de 49 de ani, localnică, și rănirea ușoară a Valentinei C., de 24 de ani, din Baia, și a Mihaelei V., de 20 de ani, domiciliată în Iași, toate pasagere în mașină.
Șoferul, care a scăpat fără leziuni de pe urma accidentului, a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind 0.
Poliția precizează că nici un ocupant al mașinii nu purta centură de siguranță.