Fotbal pe pîine

Trei, Doamne, și toți… doi!



Finalul de sezon în cupele europene, precum și în cîteva țări, printre care și România, aduce în mod firesc și bilanțul obișnuit, precum și măsurile pe care cluburile le iau în funcție de concluziile aferente bilanțului. Unde echipe, precum Poli Timișoara, acționează în direcția întăririi loturilor. Altele, păstrează intactă banda din teren și schimbă „dresorul”, cel mai adesea considerat principalul (sau chiar singurul) vinovat de eventualele rezultate nesatisfăcătoare. Uneori, însă, viața bate filmul, în general horror, din fotbal, astfel încît antrenorii dispar exact cînd nu te aștepți. Exemplul cel mai bizar este cel al lui Oleg Protasov: cînd lucrurile păreau că merg în direcția bună (și chiar merg!), cînd Steaua a avut un parcurs european excelent, cînd și în campionat este pe un foarte bun loc doi care ar fi fost chiar locul unu dacă nu-și băgau cozile domnii aceia îmbrăcați, firește, în negru, fluierînd de „n” ori (ecuație în care „n” este egal cu 7, numărul meciurilor în care Dinamo a fost favorizată flagrant) în ciuda Stelei. Alături de Răzvan Lucescu, Protasov s-a dovedit a fi demn de toate laudele. Și tocmai el pleacă, exact atunci i se deschide și perspectiva unui parcurs european de excepție. Alți doi domni care dispar din peisaj și despre care vreau să vorbesc sînt mult mai cunoscuți în lumea antrenorilor. Și își merită soarta cu vîrf și îndesat. Primul este Luxemburgo de la Real, incapabil să organizeze banda de artiști de acolo, deși a avut timp suficient la dispoziție. E penibil și ca politica de transferuri să fie anapoda, președintele Perez fiind mai degrabă interesat de nume care „se vînd” bine decît de închegarea unei echipe performante. Faptul că Real, de ani buni, are doar niște panarame de fundași (exceptîndu-l pe Carlos care numai fundaș nu e!) este edificator. Și cred că doar Fabio Capello sau Mourinho i-ar putea struni. Celălalt este Ferguson care în 19 ani (!!) la Manchester a cîștigat absolut toate trofeele posibile, pe unele chiar de mai multe ori. A fost suficient un an prost pentru ca despărțirea să se producă. Trei echipe rămîn fără antrenor, deși doar doi au ratat obiectivele. Stați liniștiți, iarna e lungă.