Trei concursuri naționale de telegrafie viteză s-au derulat simultan la Frasin



În perioada 3-6 noiembrie, la Frasin s-au desfășurat simultan trei competiții de telegrafie viteză: Cupa „Dem Dascălu” (organizată în memoria unui mare radioamator sucevean), Campionatul National pe Echipe la Telegrafie Viteză și Trofeul „Ceahlăul” la telegrafie viteză. Competițiile au fost organizate de Federația Română de Radioamatorism, iar cheltuielile participanților au fost suportate din surse proprii de vicepreședintele federației, Cornel Petreanu.
Competițiile au inaugurat Clubul Sportiv „Casa Albă”, prezidat de către Cornel Petreanu. La manifestare au participat 11 echipe din 9 judete. Primele trei locuri în clasamentul final au fost ocupate de echipele de la Palatul Copiilor Iași, CSM Iași și CSTA București. Județul Suceava a fost reprezentat de CSTA Suceava și Clubul Copiilor din Cîmpulung Moldovenesc, prin concurenții Constantin Buliga, Gheorghe Iriciuc, Ionuț Bordeianu și Alexandru Mancaș. CSTA Suceava s-a clasat pe locul al șaselea, iar concurenții de la Clubul Copiilor din Cîmpulung Moldovenesc, aflați la prima participare într-un campionat național pe echipe, au ocupat locul al X-lea.