În 29 de puncte din cartierele câmpulungene Stadion, Centru și Bodea vor fi instalate camere video performante, cu ajutorul cărora vor fi monitorizate permanent instituții publice, intersecții, instituții de învățământ sau alte locuri ce pot fi “nevralgice” în privința siguranței publice.
Potrivit precizărilor primarului, Gabriel Șerban, de acest sistem de supraveghere va beneficia viitoarea poliție locală, care se va înființa anul viitor și care va putea astfel să intervină eficient și imediat dacă va constata că este necesar.
Sistemul de monitorizare va fi operațional în toamna anului 2011 și este o componentă a unui program mai amplu, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional – Axa I . Componenta, intitulată “Creșterea siguranței publice și prevenirea criminalității în cartiere”, va beneficia de o finanțare de 483.355 de lei pentru finalizarea întregului sistem de monitorizare local.