Parc auto

Trei autobuze Mercedes aduse din Austria vor circula pe traseele TPL din Suceava

Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava
Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava

De la 1 septembrie, pe traseele TPL din Suceava vor circula încă trei autobuze achiziționate din fonduri proprii de către societatea de transport public local.
Cele trei autobuze marca Mercedes Benz Citaro, considerate modele de lux în acest domeniu, au fost cumpărate din Austria, de la societatea de transport public local din Viena, unde au circulat până săptămâna trecută. Acestea sunt aduse deja în curtea TPL, iar în perioada următoare vor fi făcute toate actele necesare pentru a putea fi utilizate în transportul public din Suceava, dar și o serie de mici transformări, impuse de particularitățile locale.
De exemplu, acolo unde au fost utilizate, călătorii urcau doar pe ușa din față, pe la șofer, unde validau tichetele de călătorie, aveau de trecut de o barieră unidirecțională, după care ieșirea se făcea doar pe ușile din mijloc și din spate. O asemenea variantă de lucru este greu de pus în practică acum în Suceava, unde, mai ales la orele de vârf, stațiile sunt pline, iar în autobuze urcă zeci de călători odată.
“Am continuat să investim în suplimentarea parcului auto al TPL deoarece parcul auto existent, în special autobuzele mari, Irisbus Iveco, au o uzură destul de avansată și peste un milion de kilometri parcurși de fiecare în parte, încât defecțiunile sunt destul de frecvente. Tocmai de aceea am adus trei Irisbus Agora din Franța în 2017, încă trei la fel în 2018, iar acum am găsit acest model de autobuze, Mercedes, de o calitate foarte bună, la un preț extraordinar, de numai 25.000 de euro. Veniturile noastre sunt modeste, mai mult nu ne permitem să cumpărăm anul acesta, deși ne-am dori, pentru că până vor veni autobuzele electrice prin proiectele demarate de Primăria Suceava, trebuie să ne descurcăm să asigurăm transportul călătorilor, în condiții cât mai decente. De aceea am și făcut efortul de a le achiziționa, astfel ca din toamnă, când copiii revin la școală și crește numărul de călători, să putem asigura acest serviciu ceva mai bine”, a spus directorul TPL Suceava, Darie Romaniuc.
Acesta a inspectat personal autobuzele aduse din Austria de către șoferii societății, remarcând starea foarte bună a dotărilor acestora, inclusiv tapiseria scaunelor, care este ca nouă, deși au mai mulți ani de utilizare decât autobuzele care fac parte din dotarea societății.
Un alt paradox este că, deși autobuzele aduse din Viena au mai mulți ani de exploatare decât cele Irisbus Iveco cumpărate de Primăria Suceava, numărul de kilometri parcurși este chiar și la jumătate, încât uzura acestora este mult mai mică.
“Autobuzele sunt în stare foarte bună de funcționare, se cunoaște diferența nu doar la aspect, ci și la dotări, care sunt net superioare, de la aer condiționat, geamuri heliomate, dar mai ales sistem de încălzire auxiliar, cel mai performant”, consideră Sorin Fodor, șef de coloană la TPL, care a făcut parte din echipa care le-a adus de la Viena.
Teoretic, cu cele trei autobuze Mercedes și cele șase Irisbus Agora, parcul auto al TPL ar fi de 41 de autobuze de mare capacitate, doar că din cele 32 de autobuze Irisbus Iveco cumpărate de municipalitate, zilnic o parte sunt la ateliere, în reparații, încât numărul autobuzelor aflate efectiv în trafic este variabil.

Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava
Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava
Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava
Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava
Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava
Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava
Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava
Autobuzele Mercedes achiziționate de la societatea de transport public din Viena, aflate acum în curtea TPL Suceava

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava