Sucevenii bolnavi de tuberculoză riscă să rămână fără medicația gratuită asigurată de stat. Directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat ieri că bugetul alocat pentru această categorie de bolnavi nu ajunge până la finele anului. Responsabilul DSP a arătat că banii derulați prin programul județean de TBC sunt pe punctul de a se epuiza, astfel că din iunie s-ar putea sista eliberarea medicamentelor destinate tratării bolnavilor de tuberculoză. Situația s-ar putea reglementa doar printr-o rectificare bugetară sau prin înființarea viitoarei Agenții Naționale de Programe de Sănătate, care s-ar afla în subordinea Ministerului Sănătății și ar avea drept scop înlăturarea sincopelor în aprovizionarea cu medicamente.
De precizat că, de la 1 aprilie, programul județean de tuberculoză a fost preluat integral de DSP Suceava. Până la această dată, finanțarea tratamentului pentru pacienții cu TBC se afla în grija Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), în timp ce de prevenția bolii se ocupa Direcția de Sănătate Publică.
În 2013, bugetul total (preventiv și curativ) alocat programului județean de tuberculoză este de 60.000 de lei. Fondurile sunt repartizate unui număr de șase spitale din județ, respectiv Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Gura Humorului. Potrivit statisticilor, în februarie 2013, numărul bolnavilor de TBC din județ era de 431.