Decizie

Transrarăul se va închide pe perioada iernii



Consiliul Județean Suceava va decide în ședința de mâine închiderea pe perioada iernii a Transrarăului, pe motiv că întreținerea acestuia în sezonul rece ar necesita costuri foarte mari. Potrivit proiectului de hotărâre cuprivire la încadrarea drumurilor pe niveluri de viabilitate care urmează să fie aprobat mâine, pe timpul iernii vor fi închise drumurile județene Câmpulung Moldovenesc – Rarău – Chiril, între kilometrii 5,1 – 20, și Pojorîta – Rarău, între kilometrii 5 și 16,9, datorită înclinațiilor foarte mari ale acestor rute, care necesită un consum de resurse financiare ridicat.
În ședința de mâine urmează să se decidă încadrarea a 130,32 de kilometri în nivelul I de viabilitate, a 689 de kilometri în nivelul II, a 25,128 de kilometri în nivelul III și a 204,9 kilometri în nivelul IV. Drumul Câmpulung Moldovenesc – Rarău – Chiril este încadrat în nivelul III de viabilitate, iar Pojorâta – Rarău în nivelul IV.
În nivelul I de viabilitate sunt încadrate drumurile care leagă Suceava de județele învecinate, drumurile care leagă zone cu populație numeroasă care nu poate fi aprovizionată pe rute ocolitoare, zone industriale importante care trebuie aprovizionate cu materii prime, alimente sau forță de muncă. În aceste condiții, în primul nivel de viabilitate a fost încadrat și drumul județean către Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. În nivelul II de viabilitatese încadrează drumurile care leagă centrele de comună cu orașele sau centrele de comună între ele, drumurile care se racordează cu drumurile naționale și asigură accesul către frontieră, precum și drumurile care traversează zone turistice. Nivelul III cuprinde restul drumurilor județene unde se intervine cu mijloace locale sau în caz de necesitate, în timp ce nivelul IV include drumurile cu trafic redus, pentru care cheltuielile pentru menținere sunt mari și nu pot fi justificate economic. Pe drumurile din nivelurile I și II se va acționa cu prioritate pe perioada iernii, în timp ce pe drumurile din ultimele două categorii se va acționa numai în cazuri deosebite sau pentru redeschiderea definitivă în perioada de primăvară. Pe drumurile din categoriile III și IV, agenții economici interesați vor putea realiza lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului numai cu acordul prealabil al administratorului drumului, respectiv Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava.



Recomandări

Probleme cu presiunea apei în Moara. Noua instalație va permite reluarea activității la parametri optimi

”Lucrările vor mai dura minimim o lună, dar fac apel la constructor pentru a urgenta totul”, a mai spus primarul Eduard Dziminschi
”Lucrările vor mai dura minimim o lună, dar fac apel la constructor pentru a urgenta totul”, a mai spus primarul Eduard Dziminschi

Modernizarea drumului județean Satu Mare-Grănicești va fi finalizată în câteva luni, afirmă președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Zmeu X-Fest, evenimentul care a înscris România în circuitul mondial de alergare montană, desfășurat la Câmpulung Moldovenesc