Poliția de Frontieră

Transporturi de țigări de contrabandă interceptate de lucrătorii de la SPF Brodina

Țigările de contrabandă au fost confiscate

Aproape opt mii de pachete de țigări au fost reținute de polițiștii de frontieră suceveni, în urma a două acțiuni desfășurate în zona de munte a județului. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, duminica trecută, în jurul orei 16.00, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a observat, pe raza localității Straja, două persoane care transportau de la frontiera de stat către interior colete voluminoase. Lucrătorii de la graniță au procedat la interceptarea celor doi, efectuând somațiile legale prin voce, însă suspecții au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite. În aceste condiții oamenii legii au folosit armamentul din dotare, fiind trase opt focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. În apropiere au fost descoperite două colete care conțineau 3.940 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 46.000 de lei. Câteva ore mai târziu un alt echipaj, din cadrul aceluiași sector, a descoperit în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Brodina, opt colete ce conțineau țigări. Acestea urmau să fie transportate de două persoane cu un autoturism de teren. La observarea patrulei poliției de frontieră, suspecții au abandonat coletele și au demarat în trombă. În urma inventarierii țigărilor au fost înregistrate 4.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 46.800 de lei.

Țigările de contrabandă au fost confiscate
Țigările de contrabandă au fost confiscate
Țigările de contrabandă au fost confiscate
Țigările de contrabandă au fost confiscate

Recomandări

Țigări în valoare de 110.000 de lei, în autoturismul Audi A6 abandonat de contrabandistul urmărit de polițiști

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb