Această săptămână a fost, fără doar și poate, săptămâna transportului public local din municipiul Suceava. În acest sens am avut două licitații, una pentru stabilirea unei firme cu care să negociem transportul complementar cu maxi taxi. Aici au fost două oferte, dar la faza a doua a criteriilor de eligibilitate o firmă a fost eliminată, pentru că nu a prezentat cazierul fiscal, certificatul fiscal de la Primăria Suceava, din care să rezulte dacă șoferii de pe mijloacele de transport implicați în oferta privind mașinile și șoferii nu au datorii la primăria municipiului. În aceste condiții s-a considerat că ei au datorii, iar la o simplă consultare a listei cu amenzi am descoperit trei șoferi care aveau amenzi de 50 de milioane de lei, dintre care cel mai mult avea un șofer cu 37 de milioane de lei. Și am luat decizia de a elimina acea firmă pentru că noi dorim să eliminăm haosul, să întărim disciplina în transportul public complementar, și asta ne-a demonstrat faptul că această asociație are oameni care sunt certați cu disciplina, și care probabil au făcut foarte multe evenimente ilegale privind regulile de circulație. În concluzie, a rămas o singură ofertă, care a fost net superioară privind strategia de viitor a transportului public complementar, prezentând un program de modernizare, în condițiile în care au autogară, dispecerat și vor să modernizeze și parcul auto. Contractul se va încheia pe cinci ani, cu posibilitate de prelungire și este interesant de precizat că acea comisie desemnată de Consiliul Local s-a întâlnit în totalitate, iar hotărârile au fost luate în unanimitate, și de către reprezentanții ARR, Poliției de circulație, ai celor de la finanțe, ai Consiliului Local și ai aparatului executiv din primărie. Eu sunt convins că de la 1 iunie în Suceava vom avea un transport public complementar civilizat și vom înființa un comandament de instruire a disciplinei transportului public de maxi taxi, format din reprezentanți ai Primăriei, ai ARR, ai Poliției de Circulație. Am stabilit deja primele elemente, în fiecare lună vom elibera autorizații acestor mașini, care vor avea culori diferite, pentru a nu se face piraterie, iar organele de control să le poată verifica ușor. De asemenea, mai trebuie spus că deja am încercat să ne pregătim pentru data de 1 iunie a.c., în ceea ce privește partea legală, și vom realiza bilete, care să poată fi transmise operatorilor. O altă problemă pe ordinea de zi, la fel de importantă, a fost licitația pentru achiziționarea a încă 15 autobuze. Și vreau să spun că în acest sens au fost trei oferte, firma Ager Leasing București, Unicredit România și Cefin București, însă aceste oferte nu au fost definitivate. Cu toate acestea, se pare că favorită este firma Cefin pentru că are un punctaj mai bun, chiar dacă are ofertă financiară mai mare. Mai mult, autobuzele celorlalte firme sunt turcești și, nu vreau să comentez, dar suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri proaste. Astăzi se va întâlni comisia pentru avizul acestor autobuze, vom definitiva cine este câștigătorul, și sper ca până la sfârșitul anului, în municipiul Suceava să mai circule încă 15 autobuze, în așa fel încât să rezolvăm problema transportului public local. În luarea deciziei ne ajută și cetățenii, care, în urma unui sondaj au indicat, în 80% din cazuri, că apreciază noile autobuze aduse de primărie. Rămâne o problemă mare de rezolvat, care va veni pe perioada iernii. Și asta deoarece aceste autobuze sunt noi și trebuie să ne preocupe construirea unei noi hale, în așa fel încât acestea să staționeze la garaj în condiții corespunzătoare. O să am discuții cu domnul Romaniuc pentru specializarea unor oameni care să repare aceste autobuze, având în vedere că ele au foarte multe componente electronice, de soft, deci o să ne trebuiască un inginer de sistem, iar în perioada următoare să discutăm acest lucru și să punem bazele unui parc auto modern, în așa fel încât cetățenii să aibă asigurat un transport civilizat în municipiul Suceava.





