Transportatorii cer autorităților reducerea timpului de înmatriculare pentru vehiculele comerciale



Uniunea Transportatorilor cere Guvernului si Ministerului de Interne „măsuri urgente” pentru reducerea perioadei de înmatriculare a autovehiculelor comerciale de la 30 de zile la 1 zi, arată un comunicat transmis ieri de organizație și prezentat de MEDIAFAX.
„Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită reducerea perioadei de înmatriculare, întrucât acestea sunt mijloace de producție, iar imposibilitatea operării lor generează costuri și pierderi pentru firmele de transport rutier și pentru economia României”, transmit transportatorii.
UNTRR precizează că, în prezent, transportatorii rutieri români trebuie să aștepte de la câteva zile, în județe precum București (1 zi), Suceava (1 zi), Mehedinți (2 zile), Neamț (3 zile) sau Dolj (5 zile), până la peste 30 de zile în județe precum Bacău (32 de zile), Botoșani (35 de zile), Dâmbovița (35 de zile), Alba (44 de zile), Sibiu (41 de zile), Brașov (43 de zile), Timiș (30-60 de zile), Iași (41 de zile), Bistrița-Năsăud (60 de zile) sau chiar 91 de zile la Vaslui, pentru a putea realiza o programare pentru depunerea documentelor necesare obținerii certificatelor de înmatriculare.



Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”