Compania Transgaz a preluat, ieri, în mod oficial, conductele de gaze naturale construite prin programul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene” realizat de Consiliul Județean Suceava. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a arătat că Transgaz a preluat magistralele de gaze dintre Frasin – Pojorâta, Păltinoasa – Rădăuți și conductele din zona Fălticeni.
După semnarea contractului de predare a magistralelor, Flutur a precizat că Transgaz are de rezolvat o serie de probleme care au apărut în zona tronsonului Frasin – Pojorâta, reprezentanții companiei depistând 21 de disfuncționalități care ar împiedica exploatarea în condiții normare a conductei.
El a arătat că printre aceste probleme se numără construcția unor pensiuni în imediata apropiere a conductei, apariția unor platforme deasupra acesteia, precum și a unor drumuri folosite de utilaje de mare tonaj ale unor exploatări de balast și de lemne.
„Chiar iazurile de pește de la Prisaca Dornei sunt în zona acestei magistrale. La asta se adaugă și trecerea peste aceste magistrale a unor mașini de 30 de tone cu piatră sau a TAF-urilor care tractează bușteni. Transgaz a preluat aceste lucruri, face verificări pentru a vedea dacă aceste conducte sunt sau nu în stare de funcționare”, a spus Flutur.
Punerea în funcțiune pe gaz a centralei termice din Câmpulung Moldovenesc va fi întârziată
Președintele CJ Suceava a arătat că rezolvarea acestor probleme va întârzia cu câteva luni punerea în funcțiune pe gaz metan a centralei de cogenerare din Câmpulung Moldovenesc, investiție realizată tot prin programul „Utilități și mediu”.
„Gazul nu poate să ajungă la Câmpulung până nu faci probe pe conducte, pentru a putea pompa gazul de la Frasin. Au făcut o primă probă, ar merge, dar dacă au apărut aceste construcții noi, alunecări de teren și drumuri pentru exploatarea balastului și a lemnului, trebuie să fie luate o serie de măsuri pentru a securiza magistrala. Însă cu cât se așteaptă mai mult în acest proiect «Utilități și mediu», cu atât e mai rău”, a subliniat Gheorghe Flutur.
În același timp el, a arătat că Transgaz a stabilit prin bugetul propriu alocarea sumelor necesare pentru continuarea construcției magistralei de la Pojorâta la Vatra Dornei.
Pe de altă parte, șeful administrației județene a adăugat că recuperarea sumelor investite de CJ Suceava din creditul contractat pentru proiectul „Utilități și mediu” în magistralele construite până în prezent nu va fi posibilă.
„Legea gazelor nu prevede acest lucru. Cei care au făcut proiectul și l-au demarat trebuiau să știe că nu pot recupera banii. Iar aceste magistrale nu trebuiau făcute prin acest proiect, ci direct de către Transgaz”, a spus Flutur.
Potrivit proiectului „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, 27,2 milioane de euro din cele 86,3 milioane de euro împrumutate de Consiliul Județean Suceava ar fi trebuit să fie folosite pentru construcția a 234 de kilometri de magistrale de gaz metan și pentru racordurile la acestea. Până în prezent s-au construit 101 kilometri de conductă, folosindu-se o sumă de 11,5 milioane de euro.