După încheierea calendarului de admitere la liceu, pe adresa Inspectoratului Școlar Județean au ajuns peste 100 de cereri din partea proaspeților liceeni, fie de transfer la un alt liceu, fie în cadrul altei specializări.
Au fost 109 cereri de transfer care au invocat situații speciale, instituția aprobând 83 dintre solicitări.
32 dintre elevii care au solicitat transfer la alte școli sau alte specializări (unii cu medii mari, peste 9) au justificat în cerere că au completat eronat fișa de admitere, fișă în care viitorii boboci își completează opțiunile.
În alte situații, elevii au solicitat transferul la alt liceu sau în cadrul altui profil invocând fie distanţa prea mare faţă de domiciliu, fie probleme medicale.
22 dintre cereri vizau cazuri de gemeni, legistaţia permiţând „reunirea” fraţilor gemeni în cadrul aceleiaşi clase, indiferent de media de admitere.
Potrivit metodologiei, elevii admişi în clasa a IX-a se pot transfera dacă media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, în limita efectivului maxim de elevi la clasă, admis prin lege.
De asemenea, cinci elevi veniți din afara țării au solicitat echivalarea studiilor din străinătate și înscrierea la licee din județ.
26 de cereri de transfer au fost refuzate, nerespectând criteriul mediei.
- A doua etapă de admitere la liceu
În luna august se desfășoară a doua etapă de admitere computerizată în învățământul liceal de stat.
Pot participa la această etapă de repartizare: candidații care au fost repartizați în prima etapă de repartizare, dar care nu și-au depus dosarul de înscriere în termen, candidații care nu au fost repartizați în prima etapă, candidații care nu au participat la examenul de evaluare națională sau care și-au încheiat ulterior situația școlară.
Opțiunile pentru etapa a II-a de repartizare se vor completa din lista locurilor libere pentru etapa a II-a.
Repartizarea se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere pentru candidații care au susținut evaluarea națională în funcție de opțiunile exprimate, iar apoi vor fi repartizați candidații fără evaluare națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire.
Locurile disponibile din liceele din județ, 239 la număr la care se adaugă cele pentru romi și cele pentru copii cu nevoi speciale, pot fi consultate pe pagina online a Inspectoratului Școlar Suceava, secțiunea Admitere.