De Sărbători

Traian Băsescu a făcut o vizită-fulger mamei sale, la Constanța

Traian Băsescu a făcut o vizită-fulger mamei sale, la Constanța
Traian Băsescu a făcut o vizită-fulger mamei sale, la Constanța

Președintele Traian Băsescu a făcut, vineri, o vizită-fulger mamei sale Elena Băsescu, la Constanța, căreia i-a adus pachete cu cadouri de sărbători.
Șeful statului a sosit în jurul orei 10.20, însoțit doar de ofițeri SPP, la locuința mamei sale, situată într-un cartier mărginaș al municipiului Constanța, încărcat cu pungi de cadouri pentru ea.
După aproximativ 20 de minute petrecute în locuință, Băsescu a ieșit și a împărțit câteva pungi cu cadouri de Crăciun copiilor strânși în fața blocului.
El a declarat că a venit la Constanța pentru a aduce mamei sale „50 – 60 de pungi” cu cadouri, cu „bunătăți” de sărbători (dulciuri, carne, cozonaci etc), pentru ca mama sa să aibă de împărțit vecinilor și copiilor care vor veni să colinde.
Șeful statului, care nu a fost însoțit de nici un alt membru al familiei, a mai spus că nu știe încă unde va petrece Revelionul.
El a primit cadou o icoană de la mama sa, care stă în permanență cu o călugăriță de la Mănăstirea de maici Celic Dere, din județul Tulcea.
În jurul orei 11.00, președintele Traian Băsescu a plecat, nu înainte de a ura sănătate și un an nou cu bine puținilor oameni strânși la acea oră în fața blocului unde locuiește mama sa.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu