Președintele Traian Băsescu a depus, ieri, jurământul în fața Parlamentului, pentru al doilea mandat de cinci ani la Cotroceni.
Depunerea jurământului a fost precedată de anunțul președintelui Curții Constituționale, Ioan Vida, care a menționat că instanța constituțională a validat, cu unanimitate de voturi, alegerea lui Traian Băsescu în funcția de președinte al României.
De asemenea, depunerea jurământului a fost precedată de oficierea unui scurt moment religios de către Patriarhul Daniel.
După ce a citit decizia Curții Constituționale, Ioan Vida i-a înmânat la tribună decizia lui Traian Băsescu, invitându-l să ia cuvântul. Băsescu a venit la microfon, dar a spus că de fapt ar fi urmat la microfon altcineva, dar că s-a luat după președintele Curții Constituționale. „Cred că, procedural, trebuia să fie altcineva, dar m-am luat după președintele Curții Constituționale”, a spus Băsescu. El s-a retras de la tribună, unde a venit Patriarhul Daniel pentru momentul religios de binecuvântare a mandatului de șef al statului.
Înainte de a lua cuvântul, Traian Băsescu a sărutat crucea întinsă de patriarh și l-a îmbrățișat pe acesta.
După depunerea jurământului de către Traian Băsescu, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a anunțat că plenul Parlamentului a luat act de începerea exercitării de către Traian Băsescu a mandatului de președinte al României.
După depunerea jurământului, Traian Băsescu a mers către prezidiul comun al celor două Camere și i-a salutat pe cei prezenți acolo, dând mâna atât cu președintele Senatului, Mircea Geoană, cât și cu președintele Camerei, Roberta Anastase.
La ședință au mai participat premierul Emil Boc, alți membri ai Guvernului, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele Curții de Conturi, Avocatul Poporului, directorul SRI, George Maior, directorul SIE, Răzvan Ungureanu, soția președintelui ales, Maria Băsescu, fiicele acestuia, Ioana și Elena Băsescu, reprezentanți ai corpului diplomatic.
Jurământul pentru primul mandat de șef al statului a fost depus pe 20 decembrie 2004 de către Traian Băsescu. Și atunci, președintele Curții Constituționale, Ioan Vida, a citit hotărârea de validare a alegerii lui Traian Băsescu în funcția de președinte al României. PF Teoctist a binecuvântat, cu acea ocazie, alegerea președintelui României, după care Traian Băsescu a depus jurământul. Înainte de rostirea jurământului, Băsescu a avut o scurtă discuție cu Patriarhul Teoctist.
Ceremonie
Traian Băsescu a depus jurământul în fața Parlamentului
