Tragedia rutieră produsă în județul Suceava, la Sasca Nouă, pe DN 2E, în care două persoane au murit și alte șapte au fost rănite, declanșează un amplu protest național al transportatorilor. Accidentul a avut loc după ce un microbuz care efectua un transport neautorizat de persoane, de la Pașcani spre Italia, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal o furgonetă de transport lapte. Prim-vicepreședintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), suceveanul Alin Crețu, a declarat, ieri, că din datele obținute de această structură, microbuzul efectua în mod regulat transporturi ilegale. „Acest accident rutier a fost cauzat de viteza excesivă și starea tehnică necorespunzătoare a microbuzului transformat artizanal, microbuz care, din datele obținute de FORT, efectua în mod regulat transport ilegal de pasageri și mărfuri către Italia. Tragedia rutieră de la Sasca Nouă se alătură seriei negre de astfel de evenimente, petrecute în ultimii ani, cu consecințe extrem de grave, un adevărat fenomen național pe care FORT încearcă de ani de zile să îl oprească”, a spus Alin Crețu.
El a adăugat că fenomenul transportului neautorizat, practicat de persoane fizice din România, a luat amploare și s-a dezvoltat în ultimii zece ani, atât la nivel local, național, cât și internațional, pe fondul gravelor probleme legislative și operaționale cu care se confrunta transportul rutier de pasageri. „Transportul neautorizat de pasageri, desfășurat cu autoturisme sub capacitatea de nouă locuri sau autoturisme de tip microbuz destinate transportului de mărfuri, transformate artizanal, având și locuri pentru persoane, nu oferă nici o siguranță, iar pasagerii sunt expuși tragediilor, fără să beneficieze de asigurare pe întreaga durata a călătoriei, așa cum prevăd actele normative în cazul transporturilor licențiate”, a arătat prim-vicepreședintele FORT, care a mai adăugat că zilnic, câteva mii de mașini desfășoară transporturi ilegale, fără ca posesorii acestora să plătească măcar un leu către bugetul de stat.
La protest vor participa peste 5.000 de patroni de firme de transport și angajați ai acestora
Alin Crețu a precizat că din estimările FORT, bugetul de stat este prejudiciat anual cu sume de ordinul a zeci de milioane de euro din cauza activităților de transport ilicit și neautorizat, în timp ce, din punct de vedere al actelor normative în vigoare, pentru combaterea fenomenului este nevoie de modificarea unui singur articol, respectiv de eliminarea sintagmei „în mod repetat”, aplicabilă persoanelor fizice, în legea taximetriei.
De asemenea, prim-vicepreședintele FORT a spus că în cazul transporturilor ilegale de la nivel local, situația este extrem de gravă în aproape toate județele țării.
Alin Crețu a subliniat faptul că în prezent, cuvântul de ordine în transporturi este „haos” și, față de tot ceea ce se întâmplă, FORT a sesizat Guvernul României, Comisia Europeană și Parlamentul European. El a arătat că pe 22 februarie 2019, FORT organizează la nivel național și în București, în Piața Victoriei din fața Guvernului, un amplu protest „ce are rolul de a aduce legislația pe drumul cel bun”. La protest ar urma să participe aproximativ 5.000 de patroni și angajați din transporturi din întreaga țară, care vor susține revendicările ce privesc atât transportul de mărfuri, cât și cel de pasageri.