Familie după gratii

Traficanți de cerșetori, săltați de acasă de mascați și duși la penitenciar



Somna Rostaș
Somna Rostaș

Patru dintre membrii clanului Roștaș din cartierul Ițcani al municipiului Suceava au fost săltați de acasă, joi dimineață, de mascații poliției și duși direct la penitenciar, după ce judecătorii au emis pe numele respectivilor mandate de executare a pedepselor cu închisoarea.
Cei patru au fost trimiși în judecată în decembrie 2009 de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) –Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzați că au obligat mai multe persoane, printre care și minori, unii cu handicap, să cerșească în folosul lor, atât la Suceava, cât și în străinătate.
Potrivit anchetatorilor, victimele, provenite din familii dezorganizate ori centre de plasament, erau supuse unor tratamente barbare, fiind bătute cu biciul pentru cai, dezbrăcate în pielea goală, hrănite cu mațe de la găini moarte ori lături de porci etc..
Din exploatarea cerșetorilor, inculpații, susțin anchetatorii, au făcut o adevărată avere, cumpărându-și terenuri, mașini, o garsonieră și materiale de construcții pentru două case, tip vilă.
Zilele trecute, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința finală: Somna Rostaș, în vârstă de 37 de ani, și Mihai Rostaș, de 38 de ani, au primit câte opt ani de închisoare, Marcu Rostaș, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnat la șapte ani de închisoare, iar Cristian Rostaș, de 39 de ani, va sta după gratii următorii șase ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori.
A făcut 50.000 de mărci germane numai din cerșetori
Potrivit rechizitoriului înaintat instanței de judecată, membrii clanului Rostaș au traficat cerșetori pe raza municipiului Suceava și mai apoi în Varșovia -Polonia.
Pentru ca cerșetorii lor să stârnească într-adevăr mila trecătorilor, clanul Rostaș le dădeau haine și încălțăminte vechi, rupte, proteze false din piele sau plastic, pentru picioare și mâini, precum și cârje din lemn sau de metal.
Câștigurile erau fabuloase, anchetatorii dând ca exemplu cazul unui cerșetor, Vasile Cioată, poreclit „Bărbosu”, care obișnuia să se radă în cap, în zona frontală, și să-și pună o proteză falsă la piciorul stâng (între gleznă și genunchi), jucând rolul unui infirm, cu afecțiuni psihice.
Potrivit procurorilor DIICOT Suceava, în perioada 1996-1998, cerșetorul a adunat din piețele, intersecțiile și locurile „cu vad” din Varșovia în jur de 50.000 de mărci germane.
Mare parte din bani au fost folosiți de Cristian Rostaș, care –se arată în rechizitoriu – și-a cumpărat cu ei materiale de construcții în valoare de circa 190 de milioane de lei vechi și o garsonieră în Burdujeni.
„A fost obligat să lingă în fund vaca, a fost legat de căruță și bătut cu biciul”
Pedepsele care le primeau cerșetorii, susțineau anchetatorii, pentru că nu ascultau de membrii clanului Rostaș, erau îngrozitoare, nu o dată fiind bătuți cu biciul pentru cai.
În actul de sesizare a instanței, anchetatorii povesteau și despre alte pedepse pe care le primea unul dintre cerșetorii traficați de clanul Rostaș: „A fost obligat să lingă în fund vaca, a fost legat de căruță și bătut cu biciul”.


Marcu Rostaș și Neculai Mihai Rostaș
Marcu Rostaș și Neculai Mihai Rostaș
Somna Rostaș
Somna Rostaș


Recomandări

Patru tineri implicați într-o răfuială plecată de la traficul de droguri, trimiși la pușcărie între 4 și 5 ani

Patru tineri implicați într-o răfuială plecată de la traficul de droguri, trimiși la pușcărie între 4 și 5 ani
Patru tineri implicați într-o răfuială plecată de la traficul de droguri, trimiși la pușcărie între 4 și 5 ani

Pedeapsă importantă în penitenciar pentru un tânăr care a provocat un accident beat, fără permis și în stare de recidivă

Pedeapsă importantă în penitenciar pentru un tânăr care a provocat un accident beat, fără permis și în stare de recidivă

O mamă găsită vinovată pentru viol și exploatare prin cerșetorie a propriilor copii va sta la închisoare 7 ani

O mamă găsită vinovată pentru viol și exploatare prin cerșetorie a propriilor copii va sta la închisoare 7 ani
O mamă găsită vinovată pentru viol și exploatare prin cerșetorie a propriilor copii va sta la închisoare 7 ani