Traficant cu acte medicale măsluite în Italia



Traficant cu acte medicale măsluite în Italia
Traficant cu acte medicale măsluite în Italia

– Un sucevean vinde oricui oferă 300 de euro documente medicale care atestă că într-o anumită perioadă a fost internat prin spitalele din Italia
– Actele le utile românilor care au depășit termenul legal de ședere în străinătate și vor să-și recapete acest drept
– Racolarea se face prin anunțuri de mică publicitate, iar pînă acum afacerea pare să fie una de success
– Totuși, “patronul” nu-ți garantează reușita, așa încît există riscul ca amatorii să rămînă și fără bani și cu o interdicție între 1 și 5 ani de a părăsi România
Pentru cei mai mulți dintre sucevenii cărora li s-a ridicat dreptul de a circula în afara României ca urmare a depășirii termenului legal de ședere în străinătate această măsură a fost una cu adevărat dramatică. Există și excepții. Un tînăr a pus la cale o afacere prin care să-i ajute pe acești oameni, dar din care scoate și bani frumoși. Un simplu anunț de mică publicitate a fost suficient pentru a atrage zeci de clienți, racolați din rîndul celor disperați că vor primi interdicție între 1 și 5 ani de a părăsi România pentru că au încălcat legea.
Discuția telefonică cu individul care a dat anunțul de mică publicitate curge direct. Încă de la început îți dai seama că ai de-a face cu o persoană care știe exact ce vrea. Fără prea multe ocolișuri ești anunțat că actele pe care le vei primi și pe care trebuie să le depui la Direcția Generală a Pașapoartelor sînt false. Totul costă 300 de euro, dar fără nici o garanție că vei primi și dreptul de a putea călători liber. E o loterie, dar „afaceristul” nu uită să-ți repete că majoritatea celor care l-au „rugat” să-i ajute au primit un rezultat pozitiv. Iată, discuția integrală cu traficantul de documente:
– Bună ziua!
– Mai este valabil anunțul din ziar?
– Da.
– Cum trebuie făcut?
– Păi, depinde cît ați stat în plus.
– Nu foarte mult, 3 luni.
– Și cînd ați venit?
– La începutul lui august.
– Eu am făcut la mai mulți, din mai multe județe. Cunosc niște doctori de la mai multe spitale, din Roma, Milano și din alte părți. Mi-au trimis acte medicale la oameni care și-au scos pașapoartele, e vorba de o scrisoare medicală, care trebuie traduse, legalizate și care trebuie trimise acum, că a trecut perioada, la București. De acolo vine o chitanță, mergi la Pașapoarte, la Suceava și prostii din astea.
– Și-i sigură treaba?
– Da, eu am făcut la mai mulți care au procedat așa, că aveau locuri de muncă afară și trebuiau să plece.
– Cam cîți sînt rezolvați?
– Din Suceava sînt vreo 7.
– Și cît mă costă?
– Toată chestia costă 300 de euro.
– Dar, e sigură chestia?
– Da, eu am făcut și la Neamț și la Botoșani.
– Banii înainte sau după?
– După ce primești actele, dacă mi le aduce, eu ți le dau, îmi dai banii și dacă-ți rezolvă la București e norocul tău, dar la majoritatea le-a dat.
– Dar, pot să rămân și fără bani?
– Da, poți să rămîi și fără bani”.
– Șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, subcomisar Andrei Nichitoi, nu vrea sau nu știe să dea sfaturi preventive pentru a împiedica țepele
Din cîte am reușit să ne dăm seama, la Poliție nu există, deocamdată, plîngeri depuse de eventualii păgubiți. Pentru că în acest caz este există mai mult ca sigur legături și în Italia, cu alte cuvinte sîntem în fața unei rețele pusă pe picioare după modelul traficului ilegal de migranți, am încercat să aflăm cîteva din modalitățile de a preveni țepuirea unor suceveni. Șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, subcomisarul Andrei Nichitoi, a considerat că acest aspect nu intră în atribuțiile sale, uitînd probabil că este plătit din bani publici, și a refuzat categoric să facă muncă preventivă. Nichitoi ne-a dat de înțeles că acest caz nu ar fi de competența Brigăzii pe care o conduce și, în consecință, singurii care pot oferi sfaturi preventive sînt colegii de la Inspectoratul Județean de Poliție Suceava. Șeful acestei instituții, comisarul Ioan Todiruț, a acceptat fără rezerve să facă ceea ce ține, de fapt, de munca oricărui polițist, astfel încît sîntem în măsură să oferim și un punct de vedere al Poliției. „Persoanele care au de rezolvat diferite probleme sînt sfătuite să se adreseze instituțiilor abilitate în acest sens. În caz contrar, există riscul ca persoanele care apelează la alte mijloace să fie acuzate de comiterea unor fapte de natură penală, fără a mai vorbi că pot pierde diferite sume de bani, dar și timp”, a precizat inspectorul Alin Botezatu, purtătorul de cuvînt al IJP Suceava.
– Majoritatea sucevenilor care au depus acte justificative pentru a-și recăpăta dreptul de a circula liber în străinătate au atașat la dosar documente medicale
Trebuie precizat că aceste date preventive sînt deosebit de importante pentru că numărul eventualilor părți vătămate este semnificativ. Din datele existente la Serviciul Pașapoarte Suceava, numai în lunile august și septembrie 2005 au fost înregistrate 1.709 persoane din județ care au depășit termenul legal de ședere în străinătate. „Dintre aceste persoane 260 au depus memorii însoțite de acte justificative, iar Comisia care le-a analizat a decis ca 58 de cazuri să fie rezolvate favorabil. Trebuie menționat că din numărul total de suceveni care au depus acte justificative, în majoritatea cazurilor a fost vorba de documente medicale”, a precizat comisarul Dan Hoffman, șeful Serviciului Pașapoarte Suceava. Potrivit legislației, aceste acte justificative trebuie depuse în județul de domiciliu în termen de 27 de zile din momentul în care persoana în culpă a intrat în țară. Dacă acest lucru nu s-a întîmplat, sucevenii trebuie să aștepte să primească acasă o hîrtie de la Serviciul Pașapoarte prin care sînt înștiințați că au încălcat legea și urmează să le fie restricționat dreptul de a părăsi România între 1 și 5 ani. O contestație se poate depune în termen de 30 de zile de la această înștiințare la Direcția Generală a Pașapoartelor, iar dacă rezultatul este nefavorabil, nemulțumitul se poate adresa instanței de judecată.


Şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, subcomisarul Andrei Nichitoi
Şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, subcomisarul Andrei Nichitoi
Traficant cu acte medicale măsluite în Italia
Traficant cu acte medicale măsluite în Italia