Ieri

Trafic îngreunat în centrul Sucevei de un șofer care și-a lăsat mașina pe avarie, în mijlocul străzii



Șoferii erau nevoiți să intre pe contrasens pentru a ocoli autoturismul staționat
Șoferii erau nevoiți să intre pe contrasens pentru a ocoli autoturismul staționat

Pe lângă problemele din trafic cauzate de lucrările de asfaltare din municipiul Suceava, de multe ori circulația este îngreunată și de tot felul de conducători auto care își lasă mașinile după cum îi taie capul, uneori chiar și în mijlocul străzii. Ultimul exemplu s-a petrecut chiar ieri, în jurul orei 11.30, în buricul târgului, pe strada Nicolae Bălcescu, cum vii de pe strada Ana Ipătescu (giratoriul vizavi de McDonald’s) spre Casa de Cultură.
Un autoturism VW era oprit pe mijlocul străzii, șoferul lăsând mașina pe avarie și plecând de la vehicul.
Ceilalți conducători auto care mergeau în aceeași direcție erau nevoiți să intre pe contrasens pentru a ocoli autoturismul staționat neregulamentar, formându-se o coadă de mașini blocate în trafic.
La fața locului a ajuns și un echipaj al poliției locale, agenții cu atribuții pe linie rutieră făcând fotografii prin care să constate contravenția și lăsându-i șoferului o invitație în parbriz, pentru a se prezenta la sediul instituției.
La minute bune după ce polițiștii locali au plecat de la fața locului, după mai bine de 20 de minute de când acel autoturism a fost lăsat în mijlocul drumului, a revenit și șoferul în cauză, care s-a urcat la volan și și-a continuat drumul.
„Șoferul s-a prezentat la ora 13.30 la sediul poliției locale, așa cum i s-a precizat în invitația lăsată în parbriz, și a fost sancționat cu cinci puncte de amendă, pentru staționare neregulamentară, și trei puncte penalizare amendă”, ne-au transmis ieri reprezentanții poliției locale Suceava, precizând că șoferul a primit o amendă de aproape 490 de lei, din care va plăti doar jumătate dacă va achita sancțiunea contravențională în 48 de ore.
În fața polițiștilor locali, contravenientul a încercat să dea vina pe o defecțiune la autoturism, însă, chiar și așa să fi fost, el avea obligația să scoată autoturismul din mijlocul străzii.
Lunar, polițiștii locali dau sute de amenzi pentru contravenții rutiere, fiind vizați în special șoferii care încalcă orice limită a bunului-simț și își parchează autoturismele în locuri în care încurcă traficul rutier.
Din păcate, sunt prea puțini polițiștii locali cu atribuții pe linie rutieră comparativ cu numărul conducătorilor auto care parchează sau staționează contrar regulilor.


Șoferul a apărut la autoturism și a găsit invitația lăsată în parbriz de Poliția Locală
Șoferul a apărut la autoturism și a găsit invitația lăsată în parbriz de Poliția Locală
Șoferii erau nevoiți să intre pe contrasens pentru a ocoli autoturismul staționat
Șoferii erau nevoiți să intre pe contrasens pentru a ocoli autoturismul staționat


Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat