În goana lor disperată după voturi, politicienii apelează fără scrupule la toate mesajele menite să emoționeze cetățenii, inclusiv la sentimentele lor privind păstrarea tradițiilor de orice tip. În anii electorali, aceste minunate apucături ajung pe culmi nebănuite, este o adevărată întrecere între candidați să se prostească în declarații de dragoste pentru tradițiile strămoșești, iar echipele de campanie își storc creierii (ei au, candidații…?) să inventeze evenimente cu ingrediente populare care să aducă electoratul curios și doritor de petreceri. Nu se ratează sărbătorile religioase și hramurile din localitățile care au patron spiritual sfântul/sfânta comemorată, zilele comunelor, balul gospodarilor, întâlnirea fiilor satului și chiar ziua de naștere a primarului, dacă este bine apreciat de comunitate. Toate aceste întâlniri sunt însoțite de „bucate ca la mama acasă”, „distracții pe cinste”, iar participanții se afișează în haine populare. Muzica populară este obligatorie, iar participanții-candidați se „prind în horă”, joacă cu foc și încântă auditoriul cu strigături cu mesaje în doi peri, în cel mai bun caz. Toți cei mai apropiați de evenimentele electoral-politice știu că aproape toți candidații (sunt excepții notabile) ignoră concertele simfonice, teatrul, expozițiile sau lansările de carte. Puțini votanți, și aceia „năzuroși”! Chiar manelele s-au dovedit mai profitabile pentru ei.
În derularea acestor superbe manifestări politico-tradiționale, prezența mass-mediei este obligatorie, iar relatările ei pun în evidență dragostea fără margini a demnitarilor față de zestrea folclorică și cultura neamului. Sunt trup și suflet pentru ea, măcar la patru ani o dată! Presa atât de legată de popor, dar mai ales de reprezentanții săi, are misiunea de a ne informa despre aceste evenimente în mod corect și echilibrat, fără laude nemeritate și fără a aștepta recompense. Nu e așa? Cei care slujesc mass-media sunt cetățeni români cu toate calitățile remarcate pe plan mondial.
Iubirea total „dezinteresată” față de moștenirea națională care îi copleșește pe politicieni periodic este prezentă în întreaga lume. Nu greșim dacă spunem că toți politicienii planetei au ca punct comun dragostea față de zestrea cultural-artistică. O dată în plus, noi, românii, ne remarcăm prin originalitate și sub acest aspect. Iar originali suntem de această dată datorită faptului că exagerăm jenant de mult în declarații și acțiuni, eșuând des în ridicol. Despre hora pe toloacă sau scrisul cu oi pe dealuri nu am auzit în afara României. Nu au imaginația politicienilor români! Îmi permit o idee pentru candidații locali. Ei se „prind” în horă, au strigături ca flăcăii și mă întreb de ce nu se bat la propriu cu alți participanți la eveniment („strânsură”), cum frecvent se întâmplă în satele noastre? Ar arăta mai realist ca păstrător al tradițiilor. Iar presa, inclusiv externă, ar fi superîncântată. Pentru asemenea imagini, un nas spart ar fi un preț mic.
În final, trebuie să arătăm că demnitarii ies în câștig în urma manifestărilor tradiționale la care participă și a declarațiilor de iubire a tot ce este românesc și mai ales local (bucovinean). Aș vrea să văd acest atașament față de moștenire și când votează bugetul pentru cultură. Dar sunt cârcotaș și exagerat. Iar dacă cetățenii se îndepărtează de politic și politicieni, sper ca să nu o facă și față de tradiții autentice și iubitorii lor veritabili. Până la urmă, asta rămâne după un popor.
