Sărbătorile de iarnă aduc cu ele miracolul Nașterii Domnului, a sfârșitului și începutului de an, a morții și vieții. Însușirea fundamentală a acestor sărbători este bucuria și încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi etape din viață, fiind începutul unei noi perioade de vegetație din viață sătenilor. Acesta este momentul de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l întâmpina cu cântece și jocuri, daruri, petreceri și urări exprimate prin tradiții și obiceiuri cunoscute fiind: Colindele, Capra, Ursul, Steaua, Plugușorul, Sorcova etc.
Folclorul a grupat, obiceiurile în patru cicluri care concordă celor patru anotimpuri: obiceiuri de primăvară, de vară, de toamnă și de iarnă, acestea din urmă fiind deosebit de vaste, pe întreg teritoriul folcloristic românesc, încărcate de semnificații pentru cultura noastră populară.
Conform tradiției, flăcăii din comună, care vor îmbrăca costumele căiuților, a caprei, caută și împacă muzicanți (lăutari) care îi vor însoți la parada mascaților, desfășurată inițial în fața mulțimii adunate în centrul satului în ultima zi a anului, apoi se transferă pe la casele gospodarilor, a fetelor de măritat și pe la rude, ducând cu ei și urăturile de bun augur.
Plugușorul este pornit de către copii care, în preajma amiezei, în ziua de 31 decembrie, încep a umbla pe la case, rostind urături și primind în schimb daruri, colaci, fructe sau bani după posibilități. Urătura cea mai des rostită este plugușorul care reprezintă pentru agricultura ceea ce reprezintă „Miorița” pentru păstorit, fiind strâns legat de mitul fertilității. Către seară copii se retrag către casele lor, alaiul plugușorului fiind amplificat de cetele de mascați formate din căiuți, urși, capre, banda jianu, căldărari, doctori etc.
Căiuții – descriere
Căiuții sunt întâlniți în satele din Bucovina, renumiți fiind dansatorii – căiuți din Zamostea, Hârtop Dolhești, Zvoriștea, Fântânele, care impresionează prin splendoare și eleganță.
Jocul căiuților are o valoare deosebită pentru săteni, fiind unul din cele mai frumoase jocuri.
Tinerii ce formează grupurile de căiuți sunt foarte buni dansatori, manifestând prin joc dinamismul și forța vitală a tinereții.
Dansul căiuților inspiră curajul și voinicia, vitejia celor ce plecau să-și apere hotarele țării sau istețimea pe care o dovedeau la vânătoare.
Tricolorul este întotdeauna prezent la costumele căiuților
Cei care îmbracă costumul de căiuți sunt echipați cu capete de cal, confecționate din lemn și îmbrăcate în pânză albă venind și cu alte elemente ornamentale (oglinzi, beteală, panglici). Capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covată găurită la mijloc acoperită de o fustă din pânză albă. Peste aceste țesături se cos elemente decorative.
Căiuții sunt grupați în cete conduse de un căpitan
Jocul acestor tinerii, care interpretează dansul căiuțiilor, se desfășoară față în față, liniar și în cerc, sub comanda căpitanului, amintindu-ne parcă de un atac cavaleresc.
În credințele străbune, calul avea o funcție de apărare, și protejare a caselor și a bisericilor de duhurile rele. Astăzi jocul căiuților este reprezentat nu pentru semnificațiile simbolice ancestrale, ci pentru frumusețea dansului interpretat de tinerii ce îmbracă aceste costume.
(Ionel CURCAN, www.ionelcurcan.ro)
