Cunoscută ca o sărbătoare importantă din perioada de vară, Adormirea Maicii Domnului aduce în atenție, pe lângă rânduielile din cultul ortodox închinate cinstirii Maicii Domnului, și cele de tradiție veche românească.
Însuși numele de Maica, întâlnit frecvent în exprimarea creștină, atât în cadrul cultului bisericesc, cât și în rândul credincioșilor, este de origine populară, potrivit pr. prof. dr. Ioan G. Coman. Alte denumiri date sărbătorii sunt Sfânta Maria Mare sau Precista Mare.
Sărbătoarea a pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind așteptată, după unele tradiții, cu aproape aceeași bucurie ca Paștele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este și postul de două săptămâni (1 – 14 august) care precede sărbătoarea și care se ține de către creștini pretutindeni, „căci postul ei a fost ținut mai abitir ca al Crăciunului”, după cum arată tradiția.
Rânduiala postului
Din informațiile publicate de Tudor Pamfile, în „Sărbători de toamnă și Postul Crăciunului”, 1914, Postul Adormirii Maicii Domnului se socotește a fi tot așa de mare, adică de însemnat, ca și Postul Mare de dinaintea Paștilor, din care se zice chiar că este rupt. Ca urmare, toată lumea trebuie să-l țină cu sfințenie, nefiind îngăduită mâncare de dulce decât bolnavilor și copiilor.
Cu privire la perioada postului, muscelenii „nu mănâncă nici chiar untdelemn, iar dezlegare de pește nu-i decât o singură zi, Pobrejenia, că Postul Sîntă-Măriei este rupt din Păresimi.” De asemenea, în popor există credința potrivit căreia, „la început, Postul Paștilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung și prea sărăcăcios, așa că oamenii ieșeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micșorat acest post cu două săptămâni și s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belșug de legume și zarzavaturi”.
S. Fl. Marian scrie că prin unele părți din Bucovina se crede că dacă plouă mult în acest post, aceasta se întâmplă din pricină că la sfârșitul câșlegilor de carne a nins mult („Înmormântarea la români”).
Postul Adormirii Maicii Domnului nu trebuie să se confunde cu Postul Maicii Domnului
Postul Adormirii Maicii Domnului nu trebuie să se confunde cu Postul Maicii Domnului, împământenit în tradiția creștinilor ca o formă de evlavie populară și care se crede că aduce împlinirea tuturor dorințelor. Rânduiala acestui post era mai demult aceea ca să se postească începând cu ziua de luni (în orice perioadă de peste an), toată ziua până a doua zi dimineață. În săptămâna următoare se postea ziua de marți și, tot astfel, mai departe zilele următoare, în decurs de șapte săptămâni. Pe durata postului, candela trebuia să ardă neîncetat. Modul de postire era aspru, fără mâncare, numai unii oameni mâncau puțină pâine și beau apă. Astăzi se ține numai postul rânduit de Biserică și care înseamnă o pregătire pentru cinstirea cum se cuvine a sărbătorii creștine.
Hrană pentru vii și morți
Datinele din ziua sărbătorii le urmează celor liturgice. T. Pamfile scrie că dimineața femeile merg la biserică și împart struguri la săraci pentru sufletele morților. În unele zone se dau și prune coapte. Prin Bucovina și părțile Moldovei de sus, mai scrie autorul, gospodinele aduc la biserică faguri de miere. Cu acest prilej merg și pe la cimitire și-și tămâiază morții. Unii fac și praznice pentru cei din lumea de dincolo, atât în dimineața sâmbetei de dinaintea sărbătorii, cât și a doua zi, după Sfânta Marie, mai ales când răposații sunt înnecați, arși, mâncați de lupi sau au suferit alte cumpene.
După o veche tradiție, în această zi se povesteau minunile Maicii Domnului. Prin unele părți ale țării, sătenii culeg plante de leac precum năvalnicul.
În Muscel, oamenii de altădată se temeau de această zi. Spuneau că este o zi de primejdie, așa că citeau versuri din cartea „Visul Maicii Domnului”,- o compoziție populară, care a circulat multă vreme la români.
Formele cultice tradiționale, închinate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, dincolo de caracterul popular, sunt o expresie a sentimentului de cinstire mai deosebită cu care românii fac din sărbătoare un prilej de intimizare a credinței lor în rituri și practici ce se aduc, de fapt, ca o ofrandă de viață, de suflet, și această ofrandă stă mereu sub semnul încrederii în ocrotirea divină.
(dr. Nicolae COJOCARU)
