Cea de XX-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, organizat de Muzeul Bucovinei în incinta Muzeului Satului Bucovinean de pe platoul Cetății Sucevei, a reunit cca. 80 de artizani și meșteri populari din mai multe județe ale țării.
Exponate inedite: masa-butoi și cele două polonice îngemănate
Încă de la intrare, unde s-a instalat meșterul cioplitor Florin Cramariuc, președintele Asociației Meșterilor Populari din Bucovina, am remarcat faptul că acesta s-a prezentat la ediția jubiliară a târgului cu câteva exponate inedite.
Este vorba de masa-butoi și de cele două polonice îngemănate, pe care starostele meșterilor populari bucovineni le-a așezat la vedere printre produsele muncii sale.
Florin Cramariuc a realizat hibridul masă-butoi pornind de la o întâmplare cu un butoi în care a avut vin, pe care era nevoit să-l mute din loc în loc prin gospodărie, așa că s-a gândit să-l utilizeze ca masă așezând pe el un blat din scânduri. Exponatul adus la jubileul târgului sucevean are și o „ascunzătoare” care permite și folosirea interiorului butoiului.
Piesa cioplită, care îmbină cele două polonice îngemănate, este, deopotrivă, ritualică, utilitară și decorativă. Poate fi folosită la amestecul a două licori, care, luate fiecare cu câte un polonic, se vor amesteca întrucât există un orificiu de comunicare între găvane. „Simbolic reprezintă comunicarea soț-soție”, spune meșterul aducând în discuție lingurile legate ale mirilor când primesc Sfânta Împărtășanie.
Văzând că sunt în căutare de noutăți, Florin Cramariuc mi-a spus că la târg participă în premieră un meșter glăjar din Ardeal, care a venit cu steagul de breaslă al sticlarilor. „Cândva și la Suceava erau multe bresle de meșteșugari și ar fi de dorit ca măcar o parte dintre ele să se reactiveze, pentru că ar constitui o ofertă interesantă pe piața turismului”, a spus el.
Meșterul glăjar și steagul Breslei sticlarilor din Transilvania
L-am găsit pe meșterul glăjar Alexandru Rotar, din Târgu Mureș, lucrând în atelierul mobil de prelucrare a sticlei. Nu-i trebuie decât o sursă de foc – un arzător pentru modelarea sticlei la flacără – și câteva pensete și clești, scule pe care, în mare parte, și le confecționează singur. Arătându-mi steagul de breaslă, Alexandru Rotar a spus că se află într-un „periplu național de reprezentare a Breslei Sticlarilor din Transilvania”, cu scopul de a atrage atenția și de a sublinia faptul că „ar fi păcat să se piardă această uimitoare meserie”. „Vrem – spune el – să adunăm sticlarii, să ne organizăm, să ieșim în evidență”.
Este descendentul unei familii de sticlari cu originea în Arpașu de Sus, din Depresiunea Făgărașului, o localitate dintr-o zonă în care toate satele se ocupau de glăjărie. „Dintr-un loc se aducea nisipul, dintr-altul lemnul pentru foc, în altul se făcea potasa – explică el – și toți oamenii aveau de lucru”. Confecționarea pieselor decorative sau utilitare din sticlă, cu dimensiuni mai mari sau mai mici, este un adevărat spectacol. „Pot să fac orice din sticlă”, spune glăjarul, adăugând că este meșter popular, dar și artist plastic (membru al Filialei Mureș a Uniunii Artiștilor Plastici), precum și membru al Ordinului Cavalerilor Lup (Nobilul Sticlar Alexandru), ordin care anul trecut a participat la Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” de la Suceava.
Jucării dinamice „care fac ceva, care mișcă” și „jucării logice” din lemn
Un alt meșter venit la târg cu o ofertă atrăgătoare era Bedö Zoltan, din Odorheiul Secuiesc. Pe masa lui erau etalate o mulțime de jucării din lemn, care de care mai interesante. Pentru Bedö Zoltan confecționarea de jucării este un „un fel de hobby”, întrucât este profesor de fizică. Pasiunea sa este electronica și a realizat câteva invenții în domeniu. S-a ocupat de aeromodelism și rachetomodelism la Cubul Copiilor din Odorheiul Secuiesc, dar de 14 ani confecționează jucării din lemn, cu precădere jucării dinamice, „care fac ceva, care mișcă”, dar și „jucării logice” (cubul magic, litere Lego), „care pun la încercare intuiția, inteligența, creativitatea”.
A inventat câteva jucării stimulativ-educative (pentru cunoașterea formelor geometrice, a culorilor…), a testat piața și s-a apucat de treabă. Folosește ca material de lucru lemnul de fag, de plop, de brad sau de frasin și vopseaua pe bază de apă, care nu este toxică. „Străbunicul meu a fost tâmplar și se pare că, genetic, am moștenit ceva de la el”, spune profesorul-meșter arătându-mi cum funcționează câteva din jucăriile realizate de el.
Meșterul cuprar și cazanele burduhoase de țuică, cu serpentine strălucitoare
Dar, cu siguranță, cel mai vizibil participant al târgului a fost meșterul cuprar Nicolae Căldărar, din comuna Brateiu, județul Sibiu. Cazanele burduhoase de țuică, cu serpentine strălucitoare, ceaunele pentru gulaș, „ceaunele de spumă” și cele pentru magiun, carafele, tigăile, ibricele, dar și cristelnițele de botez executate din tablă de cupru, înșiruite de-a lungul aleii, nu puteau fi trecute cu vederea de vizitatorii târgului. „Meserie moștenită din strămoși – spune el – lucrez de la vârsta de opt ani, la fel și băiatul meu, mare cuprar, facem totul manual, cu ciocanul, dintr-o bucată. Batem foaia de cupru, o punem pe foc, iar o batem…”.
Nicolae Căldărar este autorizat (PFA) și își vinde produsele pe la târgurile de meșteri din țară, de la care are numeroase diplome de participare.
„Facem și tăblărie – spune meșterul – confecționăm găleți și cazane din tablă zincată, dar asta nu-i așa de bănoasă”.
„Am venit la Suceava ca să mai distrez lumea, că prea se gândește numai la bani”
Dintre meșterii populari care vin de mai mulți ani la târgul de la Suceava (i-am reîntâlnit acum pe Szilveszter Ferenc, din Harghita, cu obiecte confecționate din os, pe Iulian Mihalachi, din Bălțătești – Neamț, cu covoare și carpete țesute din lână, pe Adrian Iftime Iacob, din localitatea Oglinzi – Neamț, cu măști tradiționale, pe Maria Bruj, din Prundu Bârgăului și pe Maria Târlă, din Frasin, cu cusături, sau pe meșterii lemnari fălticeneni Viorel Marian și Nucu Bența, cu linguri și icoane din lemn…) am stat de vorbă cu Gheorghe Țugui, din Vorona.
Bucuros de revedere, meșterul, care a adus produsele sale mai mult ca să le expună întrucât, așa cum a precizat el, „măștile mele tradiționale sunt pentru cumpăna dintre ani”, a spus că „am venit la Suceava ca să mai distrez lumea, că prea se gândește numai la bani”.
Cu regretul mărturisit că tradițiile și obiceiurile dispar încetul cu încetul deoarece tinerii nu mai vor să învețe meșteșugurile tradiționale și pleacă din țară („nu se mai face ucenicie la meșteșuguri, am lăcrimat când am fost la Cajvana după niște sumane și cântă cucuvelele…”) Gheorghe Țugui, cu cavalul la îndemână (cu care s-a acompaniat), a cântat doina Mioriței.
„Am reînființat Datina – spune el – cu încă un supraviețuitor al vechii formații și cu câțiva băieți tineri, pentru că vreau să aduc în actualitate muzica veche. Am multe doine la naftalină și le voi readuce la viață. Astăzi se cântă muzică de petrecere, de distracție, doina nu se mai aude și tinerii nu mai știu să-și jelească morții”.
Și Gheorghe Țugui a cântat doina Mioriței acompaniindu-se cu cavalul cel vechi făcut de Ion Constantin din Vâlcea, „un valoros instrumentist care a plecat dintre noi”.
Și fiindcă, așa cum a spus el la final, „broasca nu cântă pe uscat”, a închinat un pahar de tărie vărsând o picătură în memoria celui care i-a făcut cavalul și spunând că astăzi, din păcate, nu se mai fac astfel de lucruri.
