Schimbări

TPL a modificat traseul a trei autobuze

Societatea de Transport Public Local Suceava a anunțat că traseele a trei autobuze care circulă în municipiul Suceava au fost modificate, măsura fiind luată ca urmare a lucrărilor de înlocuire a unor conducte de pe străzile Mărășești, Nicolae Bălcescu și Calea Burdujeni. Astfel, pentru linia 4 a fost modificat traseul dintre Policlinică – Str. Mărășești – Bulevardul George Enescu, autobuzele urmând să circule pe traseul Policlinică – Str. Universității – Bd. George Enescu.
De asemenea, în loc să circule pe traseul Bd. George Enescu – str. Mărășești – Policlinică, autobuzele de pe linia 5 vor avea traseul Bd. George Enescu – Str. Universității – Policlinică.
În același timp, a fost modificat și traseul autobuzelor de pe linia 2, care vor circula tot pe ruta Bd. George Enescu – Str. Universității – Policlinică, iar în Burdujeni vor avea traseul sensul giratoriu – dispecerat TPL (cinema) – str. Gheorghe Doja.
Autobuzele vor circula pe aceste trasee până pe 11 august 2009 (pentru ruta din Burdujeni) și până la sfârșitul aceleiași luni pentru celelalte trasee.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Peste 500 de cavaleri, domnițe și păpușari, din opt țări, vor participa la parada cu făclii, în prima zi a Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare”