Toyota lansa în urmă cu peste 14 ani primul crossover ce îngloba toate avantajele unui SUV cu cele ale mașinilor din clasa compactă. RAV4 a dat tonul în segmentul său, exemplul japonezilor fiind urmat mai devreme sau mai târziu de majoritatea producătorilor. A treia generație lansată în 2006 a ajuns deja la maturitate și avea nevoie de o împrospătare a imaginii care putea fi reflectată doar printr-un facelift. Versiunea revizuită a celui mai bine vândut SUV japonez în Europa afișează un aspect mai plăcut, este mai bine echipată și cu o gamă de noi motoare, mai puternice și economice.
Pentru prima dată, RAV4 va putea fi achiziționat și în versiunea cu tracțiune față. Modelul cosmetizat va fi disponibil de anul viitor, momentul debutului și prețurile urmând a fi comunicate ulterior. Modificările aplicate la exterior au vizat în principal partea frontală. Grila motor adoptă o structură de tip fagure și găzduiește o singură baghetă decorativă din crom, în timp ce proiectoarele de ceață dispun de un cadru cromat și un suport din plastic negru. Mici modificări au fost aduse conturului barei de protecție și al blocurilor optice, iar oglinzile retrovizoare încorporează un semnalizator.
RAV4 pare un model mai robust și agresiv datorită pasajelor pronunțate ale roților și mărimii anvelopelor, sentiment ușor redus din intensitate de secțiunea spate care propune același spoiler cu doi catadioptri, stopuri ușor stilizate și ușa portbagajului ce dispune de o bară cromată poziționată sub logo.
Modelul cu facelift furnizează câteva surprize plăcute și la partea tehnică. În gama motoarelor își face loc un nou propulsor, unitatea pe benzină 2.0 Valvematic de 158 cai putere. Toyota oferă acest motor pe ambele versiuni RAV4 – cu tracțiune integrală și față, în combinație cu o cutie manuală sau una automată de tipul Multidrive S. La nivelul transmisiei s-au operat schimbări: cutia manuală dispune de acum de șase trepte iar cea automată beneficiază de șapte rapoarte ce pot fi schimbate prin intermediul unor padele aflate în spatele volanului. Constructorul japonez afirmă că RAV4 cu noul motor de 2,0 litri consumă 7,4 l/100 km în cazul modelului cu tracțiune față și transmisie manuală.
În cazul versiunii 4×4 cu transmisie automată consumul este de 7,5 l/100 km. Comparativ cu actualul RAV4, versiunea facelift are un consum mai redus în medie cu 1,2 – 1,6 litri de carburant la suta de kilometri.
Tot ca o noutate la capitolul propulsie este și unitatea diesel de 2,2 litri, prezentă doar pe versiunea cu tracțiune integrală, ce dezvoltă 150 de cai putere. Mai puternic cu 14 CP față de versiunea diesel curentă, agregatul cuplat la o cutie de viteze manuală necesită doar 5,8 litri pentru a parcurge 100 de kilometri. RAV4 mai dispune de un motor diesel de 2,2 litri dar care dezvoltă 180 de cai putere față de 177 de cai putere cât generează modelul curent.
Japonezii au îmbogățit și lista echipamentelor din dotare, RAV4 Facelift fiind mai aproape de necesitățile și cerințele potențialilor clienți. În funcție de varianta de echipare, la interior se vor regăsi un sistem audio cu harddisk de 10 GB, conectivitate Bluetooth sau display de 6,5 inch. În premieră este introdus un sistem de monitorizare video la parcarea cu spatele, imaginile capturate putând fi vizualizate în oglinda laterală sau pe un ecran montat pe consola centrală.
Câteva mici retușuri au fost aduse și habitaclului, în special la nivel de finisaje, în timp ce scaunele sunt tapisate cu materiale noi și într-o paletă de culori diversă. Volanul prezintă un nou design și are integrate comenzile sistemului audio și conexiunii Bluetooth pentru telefon.
În ceea ce privește sistemele de securitate și gradul de confort, RAV4 Facelift nu aduce nimic în plus față de RAV4. De asemenea, dimensiunile au rămas neschimbate, 4.395 mm lungime, 1.815 mm lățime, 1.720 mm înălțime și 2.560 mm ampatament, la fel ca și garda la sol sau capacitatea de încărcare a portbagajului.





