Totuși, până unde?

E ceva vreme de când problemele omenirii au încetat a mai fi cele legate de poluarea tot mai agresivă, de sărăcirea tot mai accentuată a unor zone și de adâncirea până la nivelul de prăpastie a decalajelor dintre acestea și lumea normală, de efectul de seră care duce la topirea ghețarilor și la creșterea ucigașă a nivelului apelor mărilor și oceanelor, de reducerea drastică a resurselor alimentare din cauza exploziei demografice, și câte și mai câte… toate astea par, pe zi ce trece, tot mai anacronice, mai îndepărtate de existența noastră cotidiană, unde cu adevărat importantă, chiar vitală, a devenit doar formula prin care ne adresăm unora cu pigmentul diferit de al nostru, de autoflagelarea fără motiv în numele unor norme și idealuri pe care chiar dacă nici nu ne-a trecut prin cap să le încălcăm, tot trebuie să ne turnăm cenușăîn cap măcar așa, preventiv, că poate vreodată ne-o bate gândul să… !!! Lumea pare căzută într-o degringoladă fără justificare, fără sens, în care toate normele și regulile de altădată au devenit astăzi infracțiuni. Până și glumele cele mai inocente sunt pasibile de amendare publică, dacă nu de sancțiuni concrete, traductibile în amenzi, eventual chiar închisoare, iar la nivelul sportului, că doar de el ne ocupăm aici, de suspendări pe durate inimaginabile. Am rămas mai întâi nedumerit de ce se petrecea în Anglia în timpul desfășurării campionatului, când înainte de meciuri jucătorii îngenuncheau într-un fel de ritual al cărui sens vă jur că nu prea l-am înțeles. Era o chestie cică legată de „black lives matter” (viețile negrilor contează), un fel de culpabilizare colectivă în numele celor care au atentat sau chiar au omorât un om de culoare sau mai mulți. Fiindcă dincolo de omul ăla omorât cu genunchiul bine apăsat pe gât, fapta pentru care cretinul de polițist va plăti cât se cuvine, nu văd de ce ar trebui pedepsiți cu îngenuncherea toți albii și nealbii de pe Terra. Fiindcă în echipele alea erau fotbaliști de toate culorile. De aceea, dacă Nedelcearu și Stanciu nu au îngenuncheat, cred că bine au făcut. Nici eu nu aș face-o, la ordin. M-aș duce să îngenunchez în biserică, din motive personale. Dar de ce aș face-o pe iarbă, pe motiv de FIFA!?! Mai ales că eu i-am iubit și îi iubesc pe Pele, pe Jimi Hendrix, pe Lewis Hamilton, pe Morgan Freeman. De ce să îngenunchez eu fiindcă altul nu îi iubește? Până unde merge cretinismul uman?

Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, le cere parlamentarilor suceveni să spună public ce opinie au despre inițiativa legislativă pentru legalizarea prostituției

Peste 2000 de exemplare de iepuri, porumbei, găini și păsări exotice, la Expoziția regională „Cupa Moldovei”

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România