Totuși, ce joacă ăștia?

Etapa de vineri-luni am urmărit-o aproape în întregime, adică mai puțin meciul transmis de Dolce. Asta, spre deosebire de etapa marți-joi, când am alte priorități (campionat în Anglia și Spania, Cupă în Franța, Italia și Germania, cu meciuri nebune, eliminări de mari favoriți, fotbal pe viață și pe moarte, din care pe la noi nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată), propunându-mi să urmăresc doar golurile, tehnica fiind una simplă: urmăresc online desfășurarea, iar când se înscrie trec pe televizor pentru a vedea pe ecran mai mare cum s-a înscris. Din înșiruirea zilelor în care se joacă, ați observat probabil că nu mai există zi de pauză în România fotbalistică. Se joacă zi de zi, ceea ce pentru spectatori nu e rău deloc. Problema e însă ce facem cu fotbaliștii. Că ăștia ai noștri, pentru care prezența pe gazon pare mai degrabă o corvadă ori o obligație contractuală și nicidecum plăcerea de a se bucura de fotbal, parcă văd că vor claca mai întâi psihic, apoi și fizic, admițând (ușor hazardat) ideea că au stat totuși cândva bine la aceste capitole. Le-aș recomanda tuturor împiedicaților noștri să urmărească prezențele în teren ale lui Messi. Nu știu să-l fi văzut vreodată rezervă, nici măcar în meciurile de Copa del Rey, când Barca întâlnea echipe de Liga a 3-a. Ceea ce înseamnă că Messi joacă vreo 70-80 de meciuri pe an, cu tot cu cele de la Națională, și nu obosește, în timp ce ai noștri joacă vreo 30-40, în cele mai fericite cazuri, și sunt surmenați nenorocire. În cele 8 meciuri din etapa trecută plus două din cea curentă, am reușit să nu văd niciun pic de fotbal cu o singură excepție: Vaslui, acolo unde tripleta de vis Wesley-Sînmărtean-Adailton practică fotbal adevărat, ca pe la ăilalți. Între ei și restul fotbaliștilor din Dizizia A este o distanță încă mai mare decât cea dintre, să zicem, Rolling Stones și Voltaj. Îndrăznesc să cred și să sper că în final titlul va merge la Vaslui. Nu la Dinamo care și prin B ar fi tot de râs, nu la Steaua unde nu există absolut nicio tactică (păi cin’s-o facă, Ilie Stan!?), nu la Rapid care joacă căcănărește, după chipul și asemănarea lui Răzvan, nu la Cluj unde fotbalul s-a cam ofilit de vreo doi ani. Ar mai fi o echipă: Sportul Studențesc. Care însă în toată istoria ei agitată n-a jucat de două ori la rând la fel.