S-a întors acasă

Toți cei zece copii, adunați în jurul sicriului tatălui lor



Sătenii au ținut să ia parte la durerea fără margini a soției și a celor zece copii ai lui Teodor Pribagu
Sătenii au ținut să ia parte la durerea fără margini a soției și a celor zece copii ai lui Teodor Pribagu

S-a întors tata acasă, de la serviciu. Între patru scânduri. Mai toată suflarea satului Gura Solcii s-a adunat aseară, la casa de adunare a penticostalilor din localitate.
“Ridică-te, tată. Hai acasă!”
În jurul orei 20:45, microbuzul în care se afla trupul neînsuflețit al lui Teodor Pribagu (56 de ani), unul dintre cei doi muncitori morți din cauza arsurilor grave suferite în urma exploziei de la fabrica de cauciucuri din satul Slobozia, comuna Grănicești, a intrat pe ulița casei acestuia.
I-au ieșit în cale soția și toți cei zece copii ai săi, de la cel mare, în vârstă de 29 de ani, până la cel mai mic, de cinci ani și jumătate.
Casa de adunare e la 15-20 de metri de modesta locuință a familiei Pribagu. Din curtea casei de adunare, se auzea un cor de femei intonând cântări din cărțile de rugăciune. Din camera în care fusese depus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Teodor Pribagu se auzeau strigăte de jale și durere. “Ridică-te, tată. Hai acasă!”, se distingea vocea puternică a fiului cel mare, Simon Pribagu.
Cel mai mic dintre fiii răposatului stătea la căpătâiul tatălui său și cu o batistă își ștergea fața de copil plină de lacrimi.
I s-a făcut rău la un moment dat, iar fratele cel mare l-a luat în brațe și l-a scos afară la aer.
„Muncea din greu, zi și noapte. El rămâne un exemplu în sat, ca un om onest, cinstit”
Am văzut, ieri, oameni în toată firea plângând ca niște copii. Nu erau rude, vecini, ci doar consăteni cu familia răposatului.
E greu însă să fii imun la durerea fără margini a soției și a celor zece copii ai lui Teodor Pribagu.
“Tatăl muncea din greu, zi și noapte. El rămâne un exemplu în sat, ca un om onest, cinstit, căruia nu i-a plăcut decât să muncească și din ce câștiga el în mod cinstit, din aia trăia și familia sa”, mărturisea ieri pastorul Daniel Cozachievici, care este și profesor de religie și limba română la școala din sat.
Și viceprimarul comunei, Constantin Gutău, a venit aseară să-și prezinte condoleanțele familiei Pribagu, mărturisind că autoritățile locale vor încerca să ajute pe cât posibil familia îndoliată.
“Situația este destul de complicată și dificilă având în vedere că era singurul om care aducea bani în casă. O să-i sprijinim cu ce putem”, a declarat viceprimarul.
“Nu-mi pot imagina ce o să ne facem pe viitor fără el. Tata era sprijinul familiei, stâlpul”
Trei dintre copiii lui Teodor Pribagu erau în străinătate, la mii de kilometri distanță de casă, când s-a întâmplat cumplitul eveniment, în urma căruia tatăl lor și alți doi colegi de muncă ai acestuia au ajuns în stare gravă la spital.
Simon Pribagu, cel mai mare dintre copiii familiei Pribagu, a venit din Portugalia imediat după ce a aflat cumplita veste și a stat lângă tatăl său până duminică seară, în jurul orei 21:30, când acesta și-a dat ultima suflare în Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București.
A plecat din țară, în 2002, cu gândul de a câștiga o pâine și de a-și ajuta familia.
“Tata era sprijinul familiei, stâlpul. O să ne fie foarte greu pentru că, deși eu am deja familie, mai sunt încă șapte frați acasă. Nu-mi pot imagina ce o să ne facem pe viitor fără el. Am 29 de ani, dar mă bazam cel mai mult pe el, orice problemă aveam, îl sunam pe el”, mărturisește Simon Pribagu.
“Muncitorii nu aveau echipament de protecție. Lucrau cu hainele de acasă”
Fiul cel mare al lui Teodor Pribagu e de părere că moartea tatălui nu trebuie să rămână nepedepsită.
“Consider că ar trebui tras la răspundere domnul Nelu, patronul de la fabrică, din cauză că muncitorii nu aveau echipament de protecție. Trebuiau să aibă măcar un echipament antiinflamatoriu, ei lucrau cu hainele de acasă… Dacă mirosul ăla intră zi de zi în haine, cum să nu ia foc? Dacă aveau un echipament de protecție, amândoi erau în viață”, completează fiul cel mare al răposatului, mărturisind că tatăl său a mai suferit două accidente în fabrică, unul la mână, altul la picior, care însă nu au fost declarate.
Simon Pribagu e revoltat de faptul că patronul societății la care lucra tatăl său, susține tânărul, nu le-a dat nici măcar un telefon, nici nu a venit să le transmită condoleanțe.
“A plătit transportul sicriului de la București la Suceava și ne-a dat 30 de milioane de lei vechi pentru înmormântare”, e mâhnit tânărul în vârstă de 29 de ani.
“Decât să moară băieții mei de foame, mai bine mor eu pe drum”
Livia Prisăcaru, cumnata lui Teodor Pribagu, mărturisește că acesta muncea în condiții greu de imaginat.
Femeia povestește că se întâlnea des cu cumnatul ei, iar acesta îi povestea cât de greu îi este la fabrică.
“«Decât să moară băieții mei de foame, mai bine să mor eu pe drum. Dacă ai ști ce greu muncesc eu acolo, îmi zicea, ne închide ca pe câini, cu cardul», îmi povestea cumnatul. Nici la WC nu putea să meargă. Noaptea, dădeau drumul la câini. De câștigat, lua ultima oară când am vorbit cu el 900 de lei”, explică femeia.
Durere și jale, ieri seară, și la Țibeni
Durere și jale, ieri seară, și la Țibeni, acolo unde a fost adus acasă și trupul neînsuflețit al celuilalt muncitor decedat în urma exploziei de joia trecută, de la fabrica de reșapat cauciucuri.
Gheorghe Cristinel Prodan (23 de ani) a murit luni dimineață, în jurul orei 9:00, la același spital din București.
Starea celui de-al treilea rănit în explozie, Daniel Andrei Șalgău, de 33 de ani, din Milișăuți, care a suferit arsuri pe 12% din suprafața corpului, este stabilă, tânărul fiind în afara oricărui pericol.
Dosarul accidentului colectiv de muncă de la fabrica din Slobozia a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar anchetatorii așteaptă concluziile reprezentanților de la Inspecția Muncii pentru a vedea împrejurările în care a avut loc explozia, precum și dacă poate fi tras cineva la răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat.
Deflagrația care a provocat moartea celor doi muncitori și rănirea celui de-al treilea s-a produs joi, 9 iunie a.c., în jurul orei 7.00, în incinta SC Supermag Imperial SRL Câmpulung Moldovenesc, punct de lucru localitatea Slobozia, când mai mulți mecanici încercau să schimbe un rulment de la un motor. Din câte se pare, nenorocirea a plecat de la o scânteie apărută în urma unor acțiuni mecanice, gen lovire fier pe fier.
„În acea hală este pudră fină care rezultă din tocarea cauciucurilor. Probabil că, de la o scânteie, această pudră extrem de inflamabilă s-a aprins instantaneu și a făcut un fel de explozie, pulverizând pulberea aprinsă către persoanele aflate în apropiere”, explica în ziua tragediei Bogdan Chifan, directorul tehnic al SC Supermag Imperial SRL.
Încadrarea juridică a fost schimbată în ucidere din culpă în formă agravantă.



Copiii despre Teodor Pribagu: Tata era sprijinul familiei, stâlpul
Copiii despre Teodor Pribagu: Tata era sprijinul familiei, stâlpul
Sătenii au ținut să ia parte la durerea fără margini a soției și a celor zece copii ai lui Teodor Pribagu
Sătenii au ținut să ia parte la durerea fără margini a soției și a celor zece copii ai lui Teodor Pribagu