– Ținta spărgătorilor sunt în principal apartamentele cu geamuri termopan de la parterul blocurilor
Judiciariștii de la sunt în alertă, din cauza valului de furturi din locuințe înregistrat, în ultima vreme, pe raza municipiului Suceava. Practic, de la mijlocul lunii septembrie și până în prezent, mai multe apartamente din municipiul Suceava au fost călcate de hoți, după modul de operare, fiind vorba de aceiași autori. Mai toate spargerile cu pricina au vizat apartamentele cu geamuri termopan de la parterul blocurilor, hoții fiind interesați de bani și bijuterii, în principal, dar și obiecte de valoare, ușor transportabile. Un ultim exemplu în acest sens este furtul comis în urmă cu câteva zile (27 octombrie), din apartamentul lui Liviu V. (strada Gheorghe Doja), de unde, prin forțarea sistemului de închidere al geamului de la baie, hoții au plecat cu două aparate DVD-player, un receptor digital de satelit și o cameră video marca Samsung. Cu numai câteva zile înainte, un alt apartament, de data aceasta de la parterul unui bloc de pe Calea Burdujeni (proprietar Adrian R.) a fost spart de persoane necunoscute care au furat mai multe bijuterii din aur și suma de 3.500 de euro. Într-o lună și jumătate, s-au dat în jur de 10 astfel de spargeri, hoții fiind atrași, așa cum spuneam mai sus, de termopanele apartamentelor de la parterul blocurilor. „Hoții merg pe ideea că proprietarii unor asemenea apartamente dețin în locuințe bunuri de valoare ori sume de bani, în lei sau valută”, explică șeful Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Suceava, comisarul șef Ioan Mihalache. Acesta a mai spus că spărgătorii au în vizor și apartamentele ai căror proprietari uită la plecarea de acasă geamurile întredeschise la grupurile sanitare ori chiar la balcoane. Mihalache a precizat că, în curând, autorii acestor spargeri vor fi prinși, mărturisind că există deja un cerc de suspecți. „Facem, totuși, din nou un apel către populație de a respecta regulile elementare pentru a nu deveni victimele acestui gen de infracțiuni. Să-și asigure geamurile și ușile de acces atunci când părăsesc domiciliul, să-și lase locuința în supravegherea vecinilor, să-și instruiască copiii să nu aducă persoane necunoscute în casă… sunt niște simple recomandări preventive, dar care îi pot îndepărta pe hoți”, adaugă șeful Serviciului de Investigații Criminale.





