Tonul și somonul, elixir pentru creier



Consumând regulat ton sau somon preveniți instalarea declinului capacităților intelectuale Foto: STOCKFOOD
Consumând regulat ton sau somon preveniți instalarea declinului capacităților intelectuale Foto: STOCKFOOD

Consumul regulat de ton sau somon încetinește instalarea declinului capacităților intelectuale induse de îmbătrânire, ba chiar întârzierea apariției demenței Alzheimer.
Cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de știință din Finlanda, în urma unui amplu studiu, ale cărui rezultate au fost date publicității în Statele Unite.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 3.600 de bărbați și femei cu vârste de peste 65 de ani. În urma analizării rezultatelor, specialiștii au constatat că, spre deosebire de semenii lor care nu se dau în vânt după pește, persoanele care consumă ton și alte specii de pește bogat în acizi grași Omega-3 de cel puțin trei ori pe săptămână prezintă un risc cu 26 la sută mai mic de a suferi legiuni cerebrale „silențioase”, deseori responsabile de demență sau de producerea unor atacuri cerebrale.
Persoanele care au consumat pește gras doar o singură dată pe săptămână au prezentat un risc cu 14 la sută mai mic de a suferi un atac cerebral sau leziuni.
Având în vedere că este știut faptul că creierul este unul dintre cei mai mari consumatori de energie, iar buna lui funcționare depinde într-o oarecare măsura de aportul de fosfor și implicit de consumul de pește.
De-a lungul timpului, s-a observat la copiii ai căror mame au consumat pește pe perioada sarcinii și alăptării și care ulterior au primit în alimentația lor pește, că au o dezvoltare neuropsihică mai rapidă și sunt mai inteligenți.
Studiul, ale cărui concluzii au fost date publicității de revista Neurology, a demonstrat în același timp că persoanele care consumă în mod regulat acest tip de pește prezintă alterări minore ale materiei cenușii.
Din câte se pare, meritul pentru aceste efecte benefice aparține acidului Omega-3, o adevărată „mană cerească” pentru inimă și artere. Nu trebuie uitat nici rolul acestui acid la îmbunătățirea stării de spirit și combaterea depresiei, cum au demonstrat recent cercetătorii americani de la University of Pittsburgh School of Medicina.