– Este vorba de peste 10.000 de dascăli suceveni care refuză de astăzi să-și mai țină cursurile
– Profesorii cer guvernanților să aloce educației 6% din PIB, și sînt nemulțumiți de faptul că li s-a retras premiul lunar de 2%, că nu au tichete de masă și că navetiștilor nu li se decontează transportul
– Dacă, din cauza grevei, activitatea este „paralizată” în aproape toate instituțiile de învățămînt, excepție fac școlile speciale și căminele, unde, deși cadrele sînt în grevă, ele vor desfășura un program normal de lucru
– Cadrele universitare din Suceava se vor hotărî în această dimineață dacă intră sau nu în grevă
Chiar dacă anul școlar este în toi și chiar dacă sîntem la început de săptămînă, astăzi școlile din întreaga țară rămîn închise, elevii stau acasă, iar profesorii nu mai țin cursuri. Și la Suceava situația este la fel, asta pentru că cele peste 10.000 cadre didactice din județ au intrat de astăzi în grevă generală pe o perioadă nedeterminată de timp. Astfel, după ce au ieși în stradă cerîndu-și drepturile, după ce au organizat greve de avertisment și pichetări, și după ce discuțiile cu guvernanții s-au dovedit a fi fără sfîrșit și fără rezolvare, profesorii au recurs și la ultima formă posibilă de protest, au declanșat greva generală și refuză să își mai țină orele. Protestul dascălilor este programat să înceapă în această dimineață la ora 7 și, așa cum au declarat liderii de sindicat ai profesorilor suceveni, Constantin Cernica și Gheorghe Șorodoc, „elevii au fost anunțați deja că începînd cu această dimineață nu se mai țin cursuri. De asemenea, toate activitățile metodice ale cadrelor didactice s-au anulat și a fost suspendat și programul  pe toată perioada grevei”. În ceea ce privește durata grevei generale a cadrelor didactice, aceasta este programată a se desfășura, așa cum spuneam anterior, pe o perioadă nedeterminată de timp. Cu toate acestea, președintele Sindicatului Județean din Învățămînt „Spiru Haret”, Constantin Cernica a precizat faptul că „protestul dascălilor se va încheia în momentul în care Parlamentul va da votul final în ceea ce privește bugetul, deci și cel pentru educație”. Asta pentru că, așa cum se cunoaște deja, nemulțumirea cea mai mare a profesorilor este legată de această problemă a bugetului pentru educație. Aceștia sînt nemulțumiți de faptul că Guvernul alocă educației prea puțin, și ca atare, cer să li se dea 6% din PIB. De asemenea, din lista de nemulțumiri a profesorilor mai amintim retragerea premiului lunar de 2%, neacordarea tichetelor de masă, precum și faptul că unele Consilii Locale nu alocă bani pentru decontarea transportului profesorilor navetiști.
– În semn de solidaritate cu profesorii, reprezentanții celorlalte sindicate din județ vor organiza mișcări de pichetare a Prefecturii, pe perioada grevei generale a dascălilor
Mai trebuie precizat și faptul că, în semn de solidaritate cu profesorii, membri ai celorlalte confederații sindicale din județ, vor picheta Prefectura. Președintele UJSL, Gheorghe Vlădău, a declarat că „profesorii vor fi susținuți în mișcările lor de protest și de celelalte sindicate, care vor organiza în această perioadă pichetări ale Prefecturii, și vor transmite reprezentanților Guvernului în teritoriu problemele cu care se confruntă”. Așadar, cert este că începînd de astăzi și pînă în momentul în care Parlamentul va da votul final cu privire la bugetul alocat educației, toate cadrele didactice vor fi în grevă generală. Cu toate că, așa cum a declarat Constatin Cernica, marea majoritate a dascălilor au votat pentru declanșarea acestei ample mișcări de protest, acesta a mai precizat că „au existat și cadre didactice care s-au împotrivit începerii grevei, însă minoritatea a trebuit să se supună majorității”. În două localități sucevene însă, la Marginea și Gălănești, majoritatea profesorilor nu au fost de acord cu declanșarea grevei generale, motiv pentru care, în instituțiile de învățămît din aceste localități elevii fac astăzi cursuri după programul normal de desfășurare a orelor. Gheorghe Șorodoc, liderul profesorilor suceveni din zona Rădăuți, a declarat: „cadrele didactice de la Marginea și Gălănești au votat împotriva grevei generale, deci ei nu pot fi obligați să protesteze, cu toate că nu este corect nici așa; unii luptă și alții culeg doar roadele”.
– De teamă să nu li se taie din salariu, cadrele didactice din Marginea și Gălănești nu intră azi în grevă
Unul dintre motivele pentru care cadrele didactice de la Marginea și Gălănești au refuzat să facă grevă generală este, așa cu au declarat liderii de sindicat ai dascălilor de aici „faptul că la orice grevă, profesorilor li se rețin bani din salariu”. În afară de aceste două localități sucevene, unde profesorii au anunțat că nu participă la grevă, Constantin Cernica a declarat că „pînă în momentul de față nu mai există școli care să fi anunțat că nu declanșează greva generală mîine (n.r. azi)”. Dacă marea majoritate a elevilor nu vor merge începînd de mîine la ore, excepție fac, așa cum a precizat Gheorghe Șorodoc „școlile speciale și căminele, activitatea în aceste instituții desfășurîndu-se după un program normal, iar cadrele de aici vor semnala prin afișe că se află în grevă”. În ceea ce privește prezența profesorilor la școală, pe toată perioada grevei, Constantin Cernica a declarat că „vor fi organizate pichete de grevă, sau comitete de criză, pentru a preîntîmpina orice fel de incidente”.
– Universitarii se vor hotărî azi dacă se vor alătura colegilor lor din țară și dacă vor declanșa și la Universitatea Suceava greva generală
Dacă la nivel național, nu numai preuniversitarii intră în grevă, ci și cadrele didactice universitare, la Suceava, la această oră nu se știe încă dacă profesorii Universității „Ștefan cel Mare” se vor alătura azi colegilor lor din țară și dacă vor intra în grevă. Decizia lor se va cunoaște astăzi, după ora 10, și anume după ce reprezentanți ai Ligii Studenților de la Suceava se vor întîlni cu membrii de sindicat ai universitarilor pentru a discuta această problemă. Florin Grădinaru, reprezentant al studenților suceveni a declarat că „mîine, (n.r. azi) se va hotărî dacă profesorii intră în grevă sau nu, iar în cazul în care o vor face, studenții vor intra și ei, în semn de susținere, în grevă generală”.
