Muncă în zadar. Toate cele 30 de dosare penale întocmite anul trecut pe numele indivizilor prinși efectuând transport de persoane fără acte legale nu au avut finalitate, procurorii care le-au instrumentat dând soluție de neîncepere a urmăririi penale.
După cum a arătat Iulian Angheluș, șeful Agenției Rutiere Suceava, în toate cazurile problemele au fost aceleași.
Martorii, călătorii aflați în mașini, au refuzat să recunoască faptul că au fost luați la ocazie, toți declarându-se cunoștințe ale șoferilor.
În plus, fiind vorba de prejudicii mici, (în general cei cercetați au fost din categoria piraților care folosesc la curse autoturismele proprietate personală, unde nu încap mai mult de patru călători), nici nu s-a pus problema trimiterii lor în judecată.
„Este frustrant să nu ai ce să le faci acestor oameni, să muncești în zadar. De aceea nici nu întocmim foarte multe dosare penale, finalitatea lor fiind, după cum s-a văzut în cazul acestor dosare, inexistentă”, a declarat șeful Agenției Rutiere Suceava, subliniind că acțiunile de control continuă, în ideea de a-i alunga pe pirați măcar pentru câteva zile din zonele în care își fac veacul.
Pirații, peste tot în județ
Pirateria în transportul persoanelor a devenit un fenomen alarmant în Suceava. Se manifestă în zonele de ieșire din orașe și municipii, spre comunele limitrofe, dar și pe trasee mai lungi, de genul Suceava – Gura Humorului, Suceava – Fălticeni, etc.
Sutele de oameni care călătoresc zilnic cu pirații se expun la riscuri foarte mari. Șoferii care îi transportă nu sunt atestați ori controlați psihologic, iar de multe ori starea tehnică a mașinilor lor este deosebit de precară.
Bineînțeles, de asigurare de persoane ori pentru bagaje în caz de accident nici măcar nu poate fi vorba.





