Căminul de locuințe sociale din apropierea Colegiului Tehnic ”Petru Mușat” a devenit o bombă socială și ecologică. Socială pentru că sumele corespunzătoare cheltuielilor de întreținere, pe care oamenii care locuiesc aici trebuie să le plătească, sunt mari și pentru o familie de salariați, cu atât mai mult pentru persoane care în marea majoritate sunt asistate social. Ecologică deoarece grupurile sanitare sunt greu de descris. La parter nu mai există nici măcar o chiuvetă, din dușuri au rămas doar țevile ruginite, iar duhoarea de fecale și urină trece mult dincolo de ușa care abia se mai ține în balamale. Apariția hepatitei A la copiii familiilor care locuiesc aici era inevitabilă.
Conform evidențelor de la Primăria Suceava, dintre cele 44 de camere din clădire, 40 sunt închiriate unor familii cu copii, iar în patru camere locuiesc tineri care au ieșit din sistemul de protecție socială a copilului. Numărul total al minorilor este de 39. Primăria se plânge mereu de faptul că cei care locuiesc aici au datorii la plata chiriei, stabilită la suma modică de 36 de lei lunar, și amenință datornicii cu evacuarea. 16 familii datorează la chirie 15.600 de lei, din care jumătate este efectiv chiria, iar cealaltă jumătate din sumă o reprezintă majorările de întârziere. Municipalitatea le-a dat în judecată și, dacă va câștiga procesul, va dispune evacuarea lor. Cea mai împovărătoare sumă este însă la plata întreținerii. Factura s-a făcut până acum pentru o perioadă de trei luni și, în lista pentru iunie, iulie și august, sumele pe care ar trebui să le achite acum familii de asistați social ajung la peste 1.600 de lei (16 milioane de lei vechi). De exemplu, o familie cu patru persoane are de plătit pentru cele trei luni 801 lei, din care apa costă 302 lei și 205 lei canalizarea. O altă familie de patru persoane are factura de 1.069 de lei, iar alta, de șase persoane, 1.603 lei. Când întrebăm la primărie cum s-au calculat asemenea sume, ni se răspunde că volumul de apă consumat lunar în căminul de asistați social este foarte mare. Luna trecută ar fi fost de nu mai puțin de 995 de metri cubi. Lipsa obișnuinței de a închide robinetele, instalațiile defecte, spălatul covoarelor la cămin pentru toate rudele din împrejurimi sunt doar câteva dintre motivele prin care oficialii din primărie ne-au explicat acest consum mare de apă.
Cum ar putea să achite însă atâția bani oameni care trăiesc din ajutor social și alocația copiilor este mai greu de explicat.
Patru familii împart o cabină de WC
Maria Cristina Stamate locuiește împreună cu soțul și cei patru copii, cu vârste între 2 ani și jumătate și 13 ani, într-o cameră situată chiar în fața băii comune. În casă este curățenie și ordine; în acest spațiu mic familia Stamate a amenajat și o mică bucătărie, cu chiuvetă și toate cele necesare. Cristina ne spune că locuiește aici de șapte ani. S-au obișnuit cu grupul social la comun. Copiilor le face baie în casă, că oricum nu este apă caldă, iar WC-ul îl împarte cu alte trei familii. ”Sunt unii care și-au făcut baie în cameră, dar nu mulți. Vreo patru familii. Aici avem un WC la trei sau patru familii. Facem singuri curat și încuiem ușa. Dar degeaba faci curățenie, că nu se păstrează. Numai ușa de la baie a fost schimbată a patra oară, că au distrus-o”, povestește femeia. Cine sunt cei care au distrus nu ne mai spune.
Nici ea, nici soțul ei nu au lucrat vreodată în România. ”Mergem în Italia, câte 7-8 luni pe an, dar am lucrat numai la negru, fără contract. Copiii sunt acolo la școală, acum am venit acasă și ne întoarcem în noiembrie”, ne spune ea. În România, singurele surse de venit sunt ajutorul social și alocația copiilor.
În ciuda veniturilor mai mult decât modeste, majoritatea locatarilor au camerele îngrijite. În spațiile comune, însă, decorul este sinistru. Obligația de întreținere a acestora este pasată între primărie și locatari și situația de fapt este că au ajuns să fie utilizate ca toalete inclusiv încăperile în care teoretic sunt dușurile. ”Azi este curat. Trebuia să veniți ieri, să fi văzut cum era. Acuma a mai rămas numai mirosul”, ne spune o fetiță. O întreb unde se spală pe mâini după ce merge la toaletă. Mă privește uimită un moment, apoi îmi răspunde șovăitor: ”La duș”.
Locatarii așteaptă să vină municipalitatea să investească și să le facă grupuri sanitare noi și funcționale, primăria spune că e treaba celor care stau aici să întrețină ceea ce au și să se ocupe de curățenie. Dacă municipalitatea ar trece de faza de admonestări verbale la control permanent și sancțiuni concrete, până la evacuare pentru cei care nu respectă normele de trai în comun, probabil că lucrurile ar sta altfel. Până atunci, căminul social situat la doi pași de Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul ”Petru Mușat” și care este gazdă pentru alte patru unități de învățământ și două ONG-uri rămâne o clădire în care colcăie agenții patogeni pentru toate bolile de mizerie.
