Condiționare

Toaleta Bazarului va fi refăcută și modernizată, dar după finalizarea gardului cimitirului Pacea



Toaleta Bazarului va fi refăcută și modernizată, dar după finalizarea gardului cimitirului Pacea
Toaleta Bazarului va fi refăcută și modernizată, dar după finalizarea gardului cimitirului Pacea

Principalul grup sanitar din Bazarul Sucevei va beneficia de reparații capitale, chiar de anul acesta, în baza unui contract în valoare de 245.000 lei, atribuit unei firme din Botoșani, prin intermediul SEAP – serviciul de licitații publice electronice.
„Este o solicitare a oamenilor din Bazar, pe bună dreptate, să reparăm grupurile sanitare existente acolo. Dacă era prinsă ca lucrare de la începutul anului, o puteam face pe investiții, așa că a trebuit să o încadrăm la reparații, să o putem realiza mai rapid. Chiar și așa, contractul nu este încă semnat, pentru că firma care a câștigat licitația mai are două lucrări pe Suceava, doar că nu și potențial economic. Nici nu îl semnăm până când nu termină lucrările la gardul Cimitirului Pacea, care înaintează greu, deși suntem cu plata la zi”, a spus primarul Ion Lungu, în ideea că demararea lucrărilor și la Bazar, unde termenul de execuție este de 30 de zile, ar afecta celelalte lucrări.
Cea mai grabnică lucrare este cea de realizare a noului gard al Cimitirului Pacea, mai ales că în acea zonă urmează să fie mai multe manifestări publice luna viitoare, când se va face și inaugurarea lucrărilor de reabilitare și punere în valoare a statuii ecvestre a domnitorului Ștefan cel Mare, de pe platoul Cetății de Scaun.



Recomandări

Lucrări în regim de urgență la șoseaua de centură a Sucevei, pe sectorul spre Pătrăuți. Se va freza și asfalta doar noaptea

Primăria Suceava vrea să finalizeze până pe 1 mai lucrările la aleea din parcul Șipote și scările de acces către Cetatea de Scaun

Scările de acces din parcul Șipote către statuia lui Ștefan cel Mare și Cetatea de Scaun vor fi refăcute până pe 1 mai
Scările de acces din parcul Șipote către statuia lui Ștefan cel Mare și Cetatea de Scaun vor fi refăcute până pe 1 mai