Terenurile aflate sub iazul de la Grănicești rămân ale statului, iar titlurile de proprietate eliberate pentru foștii proprietari sunt „eronate”. Acesta este răspunsul pe care îl dă Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare R.A. (ANIF), la o solicitare a deputatului PSD din Colegiul Siret, Eugen Bejinariu, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 252 de cetățeni care au avut terenuri sub luciul de apă. În calitate de parlamentar de Suceava, Eugen Bejinariu a solicitat de mai multe ori miniștrilor agriculturii care s-au perindat de-a lungul ultimilor ani clarificări asupra situației terenurilor pe care se află amenajarea hidrologică de la Grănicești. În Grănicești, suprafața în discuție este de 44 ha, care aparține unui număr de 152 de cetățeni. Până în anul 2004, aceștia au primit câte 1 kg de pește pentru fiecare ar de teren de sub iaz, de la Piscicola Fălticeni, care a închiriat acumularea de apă de la ANIF. O situație asemănătoare au, conform deputatului Bejinariu, încă 110 săteni din Șerbăuți, cu o suprafață de teren sub apă de 27,4 ha.
Răspunsul primit de Eugen Bejinariu de la directorul general al ANIF, Cornel Popa, clarifică lucrurile. Complexul hidrotehnic acumularea Grănicești, amplasat pe pârâul Horaiț, aparține domeniului public al statului, ca amenajare cu caracter permanent. Iazul a fost realizat în anii 1973-1974 și a fost reabilitat în anul 2007, cu fonduri SAPARD.
Iazul de la Grănicești nu face obiectul negocierilor statului cu foștii proprietari „Suprafața de teren de 67,32 ha ocupată de lucrări și de luciul de apă al lacului de acumulare realizat în amonte de baraj a fost scoasă definitiv din circuitul agricol prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1716/ 24.12.1973, în baza Deciziei nr. 531/03.12.1973 a Consiliului Popular al județului Suceava, de transmitere a suprafeței de teren, pășune și fânețe, proprietate de stat, din administrarea Comitetelor executive ale Consiliilor Populare ale comunelor Grănicești și Calafindești, în administrarea Oficiului de îmbunătățiri Funciare Suceava. Deși a fost scoasă definitiv din circuitul agricol, suprafața de 67,32 ha a făcut în mod eronat obiectul aplicării Legii 18/1991”, arată șeful ANIF, care mai precizează că acumularea Șerbăuți de pe afluentul Hătnuța al râului Suceava se află în administrarea AN Apele Române-Direcția Apelor Siret-Bacău-SGA Suceava.
Punctul de vedere al ANIF este că orice soluție va fi propusă foștilor proprietari de terenuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta nu trebuie să afecteze în nici un fel integritatea și funcționalitatea complexului hidrotehnic acumularea Grănicești și suprafața de 67,32 ha scoasă definitiv din circuitul agricol pentru realizarea acestui obiectiv.
Clarificare
Titlurile de proprietate a peste 250 de săteni din Grănicești și Calafindești sunt „eronate”






