– Șeful DNA Suceava a negat oficial că această structură cercetează penal vreun angajat al Finanțelor Publice locale în dosarul „Perla Rădăuților”, așa cum a fost acreditată ideea de către cotidianul „Obiectiv de Suceava”
– „Deși eu am spus că nu este cercetat nici un lucrător de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava în dosarul respectiv, în ziar apare exact contrariul”, a declarat Constantin Martin, șeful DNA Suceava
Articole la comandă sau ziaristică după ureche? Articolul de deschidere de ieri din ziarul „Obiectiv de Suceava” referitor la declanșarea unei acțiuni de cercetare a procurorilor de la Departamentul Național Anticorupție Suceava la adresa unor angajați ai Direcției Generale de Finanțe Publice în dosarul „Perla Rădăuților” este o fabulație ordinară. Informațiile au fost denaturate complet, iar titlul „DNA cercetează finanțiștii implicați în afacerea Perla Rădăuților” reprezintă o mostră jalnică de a urmări interese meschine. Primul care a reacționat la acest articol a fost chiar șeful DNA Suceava, Constantin Martin. Acesta a declarat ieri că spusele sale au fost traduse total anapoda și că în dosarul la care se face referire cercetările vizează alte aspecte. „Deși eu am spus că nu este cercetat nici un lucrător de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava în dosarul respectiv, în ziar apare exact contrariul. Nu știu cum o negație devine afirmație fără nici un suport, iar a prezenta o realitate care nu există mi se pare foarte grav”, a declarat Constantin Martin. Potrivit semnatarului articolului din „Obiectiv de Suceava”, nimeni altul decât redactorul șef Neculai Roșca, „procurorii DNA vor să afle ce i-a determinat pe finanțiștii suceveni să elibereze o nouă autorizație de antrepozit fiscal după ce Ministerul de Finanțe a anulat prima autorizație”, fapt pentru care „sunt interesați să-i audieze pe cei din cadrul DGFP Suceava care au acordat firmei rădăuțene avizele necesare pentru a-și continua activitatea”. Spre finalul articolului se arată că șeful de la Finanțe, Petrică Ropotă, ar fi spus că un asemenea dosar nici nu există, numai că „procurorii anticorupție au confirmat existența acestui dosar, care se află în lucru, urmând să se dea o soluție în perioada imediat următoare”. Ori, aceste afirmații sunt contrazise chiar de șeful structurii care chipurile se ocupă de anchetarea finanțiștilor suceveni. Procurorul șef al DNA Suceava a confirmat că există în lucru un dosar privind „Perla Rădăuților”, numai că acesta privește alte aspecte, nicidecum cercetarea penală a unor finanțiști.
– Petrică Ropotă: „Este o informație eronată, un atac asupra imaginii Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava”
Și directorul executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, acuzat că ar fi semnat „ca primarul” o serie de acte în ceea ce privește societatea comercială „Perla Rădăuților”, a luat atitudine. „Este o informație eronată aruncată intenționat pe piață, un atac asupra imaginii Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava. Nu știu ce se dorește prin această dezinformare, dar pot spune doar că, în cazul Perla Rădăuților, au fost respectate toate actele normative existente în vigoare la vremea respectivă”, a spus Petrică Ropotă. Acesta a adăugat că actul de sesizare al DNA a fost trimis chiar de el, mai ales că în cauză există suspiciunea că statul a fost prejudiciat cu 130 de miliarde de lei vechi.
– Totul a început în 2005
Societatea „Perla Rădăuților” din Rădăuți a depus în prima parte a anului 2005 documentele necesare pentru ca Ministerul de Finanțe să emită autorizația de antrepozit fiscal. Ulterior, în toamna aceluiași an, la propunerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Ministerul de Finanțe a revocat această autorizație pentru că nu s-ar fi depus o garanție de antrepozit fiscal în termen de 60 de zile. Administratorul firmei din Rădăuți, Liviu Moldovan, a contestat în instanță acțiunea de revocare. „Potrivit Codului Fiscal, înregistrarea pe rolul instanței de judecată a contestației ducea, la vremea respectivă, la suspendarea automată a revocării. În aceste condiții, firma funcționa absolut normal, iar emiterea autorizației prin care se permitea firmei Perla Rădăuților să comercializeze produse alcoolice denaturate s-a făcut cu respectarea condițiilor legale. În cazul în care nu se elibera această autorizație puteam fi acuzați chiar de abuz în serviciu”, a precizat Petrică Ropotă. Ulterior, după efectuarea unor noi controale și stabilirea prejudiciului de 130 de miliarde de lei vechi, toate bunurile mobile și imobile ale firmei rădăuțene au fost sechestrate. În acest moment, aceste bunuri fac obiectul unei evaluări, iar etapa următoare reprezintă scoaterea la licitație.





