Componenții secțiilor de tir sportiv ale Clubului Sportiv Municipal Suceava și ale Clubului Sportiv Școlar din Rădăuți au început în forță acest an. După ce au avut numai câteva zile de pauză de sărbători, tiriștii celor două secții, pregătiți de antrenorul Ștefan Buiucliu, au intrat ieri în focul competițiilor oficiale la cea de-a patra etapă a Campionatului Național la arme cu aer comprimat, pușcă și pistol pentru juniori II, I și seniori, care are loc în București, la poligonul din cadrul complexului sportiv „Iosif Sârbu”. La acest concurs, pe lângă sportivii antrenați de Ștefan Buiucliu, care trag în proba de pușcă aer comprimat, sunt prezenți și juniorii pregătiți la CSȘ Rădăuți de antrenoarea Oana Bacinschi, sportivi care concurează în proba de pistol aer comprimat. Din păcate, lipsa banilor și-a spus cuvântul la această etapă pentru sportivii din țară, mai multe cluburi preferând să nu facă această deplasare. Sprijinit de directorul de la CSȘ Rădăuți, antrenorul Ștefan Buiucliu a făcut eforturi pentru a participa împreună cu sportivii săi în concurs.
„Mai multe cluburi nu au venit la această etapă din cauza lipsei banilor. Noi am mers pe banii noștri, sprijiniți de conducerea CSȘ Rădăuți, cazarea și masa urmând să le plătim când vom avea un buget, spre finalul lunii februarie. Ideea este că cel mai bun antrenament este în concurs și dacă vrei să rămâi în cărți pentru loturile naționale trebuie să participi la toate etapele naționalelor. În plus, ne dorim să adunăm cât mai multe puncte, pentru a califica toate echipele de juniori, două de fete și două de băieți. Sper să facem o figură frumoasă, deși lipsa materialelor ne dă bătăi de cap, fiind nevoiți să ne antrenăm doi sportivi cu o pușcă”, a declarat antrenorul Ștefan Buiucliu.
Acesta a mai adăugat că noul sistem competițional este foarte util, cu mai multe starturi în mai multe zile, și asta deoarece astfel se poate vedea exact ce potențial are sportivul. Sucevenii și rădăuțenii speră ca la această etapă să facă cât mai multe puncte și să aibă cel puțin doi sportivi pe podium în probele de pușcă aer comprimat. La finalul acestei luni va avea loc a cincea și ultima etapă de calificare a naționalelor de arme aer comprimat. La mijlocul lunii februarie, juniorii I și II vor lupta pentru o medalie la etapa finală a naționalelor, în timp ce seniori vor face același lucru la turneul final din luna martie.