Tir sportiv

Tiriștii rădăuțeni intră în lupta pentru medalii la primele finale naționale din acest an



Iulia Jacotă, speranța tirului rădăuțean dar și a celui românesc
Iulia Jacotă, speranța tirului rădăuțean dar și a celui românesc

După șase etape de calificare ale Campionatului Național de Tir Sportiv pentru juniori I și seniori în probele de pistol și pușcă aer comprimat, sportivii Clubului Sportiv Școlar din Rădăuți, pregătiți de antrenoarea Oana Bacinschi, vor intra de mâine în lupta pentru medalii la pistol în finalele competiției ce vor avea loc la Oradea. După cele șase etape, cinci dintre sportivii rădăuțeni au reușit să se califice la faza finală, în calificări fiind obligați să acumuleze șase puncte, dar să participe la minim trei etape, pentru fiecare etapă bifată obținând un punct, asta dacă nu urcau pe podium, unde punctajul era mai mare.
Din lotul rădăuțean cele mai mari șanse la o medalie națională în proba de pistol aer comprimat o are sportiva Iulia Jacotă, cea care face parte din lotul național de juniori al României. Iulia s-a pregătit intens în ultima perioadă, participând și la două concursuri internaționale, în Austria și Germania, dar și la cele șase etape de calificare ale naționalelor. Speranța tirului rădăuțean, dar și a celui românesc, Iulia Jacotă, va participa în perioada 2-6 martie la Campionatul European de Tir Sportiv, care va avea loc în Olanda. Mai mult, Iulia este în al doilea an în care primește o bursă olimpică acordată juniorilor cu potențial ce au șanse să se califice la următoarele ediții ale Jocurilor Olimpice.
„Sportivii noștri au mers bine în aceste etape de calificare și de aceea sper la o comportare cât mai bună la finale, unde pot să apară oricând surprize. În concursul individual, cele mai mari șanse la medalie le are Iulia Jacotă, sportivă ce-mi doresc să devină campioană națională și să aibă o evoluție cât mai bună și la Campionatul European din Olanda. Mai mult, la fete vom avea echipă și sper să urcăm pe podium, iar la băieți, unde avem doar doi concurenți, vom vedea la fața locului”, a declarat antrenoarea Oana Bacinschi. Iulia Jacotă și-a propus ca la europene să termine în primele zece și mai apoi să participe la prima ediție a Jocurilor Europei.
Juniorii II vor avea finalele naționale imediat după juniorii I
La cele șase etape de calificare ale Campionatului Național de Tir Sportiv de aer comprimat au participat și sportivi de la CSM Suceava și CSȘ Rădăuți, dar în proba de pușcă. Deși nu participă la finalele de juniori I, sportivii pregătiți de antrenorul Ștefan Buiucliu vor concura de luni, tot la Oradea, la finalele pentru juniori II, dar în probele de pușcă aer comprimat.
„Am rotit mai mulți sportivi la cele șase etape și șase dintre ei au reușit să se califice la etapa finală, acolo unde, deși nu-mi fac mari speranțe, este foarte posibil să apară surprize. Noi suntem specialiști în probele de glonț, iar aerul comprimat este un bun prilej de a ne întreține și menține într-o oarecare formă pe timp de iarnă, în așteptarea concursurilor de glonț, unde vom lupta și avem șanse mari la mai multe medalii”, a declarat antrenorul Ștefan Buiucliu.
Tehnicianul pușcașilor de la CSM Suceava și CSȘ Rădăuți a mai adăugat că-și dorește ca la concursul de la Oradea Domnica Ureche să aibă o evoluție foarte bună, astfel încât să prindă lotul național de juniori II, deși ea este încă junioară III. Mai mult, Ștefan Buiucliu speră ca și echipa masculină să termine în primele patru, deși concurența va fi foarte mare, în ultimul timp înscriindu-se foarte multe echipe.



Recomandări

Aproape 200 de elevi suceveni au participat la Concursul Național de Traduceri „Corneliu M. Popescu”, ediția a XX-a

Aproape 200 de elevi suceveni au participat la Concursul Național de Traduceri „Corneliu M. Popescu”, ediția a XX-a
Aproape 200 de elevi suceveni au participat la Concursul Național de Traduceri „Corneliu M. Popescu”, ediția a XX-a

Locuri fruntașe pentru elevii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

Ruxanda Ioana Alexandra, Mancaș Marian Mihai și prof. de Educație fizică și sport Țurcanu Alina Petruța
Ruxanda Ioana Alexandra, Mancaș Marian Mihai și prof. de Educație fizică și sport Țurcanu Alina Petruța