N-a fost glumă

Țiriac Junior chiar s-a însurat cu Maria marinescu

Țiriac Junior chiar s-a însurat cu Maria marinescu
Țiriac Junior chiar s-a însurat cu Maria marinescu

Juniorul s-a grăbit însă așa de mult cu însurătoarea încât nu a mai avut timp de petrecerea burlacilor! Nu că ar fi simțit nevoia, având în vedere ce viață de veritabil burlac miliardar a dus până acum. În loc de această petrecere, juniorul și aleasa inimii lui au onorat invitația lui Ion Țiriac, întors în țară urgent. Cei doi „porumbei” au fost joi seară în vizită la „tata socru”, la reședința acestui din cartierul Primăverii.
Ajunși acolo, au cinat și au purtat o discuție cu cel mai bogat om al țării – ca de la tată la fiu și, mai ales, ca de la socru la viitoare noră. După mai bine de o oră, cuplul a plecat, dar cu mașini diferite. Juniorul a ieșit primul din vilă, cu un Mercedes ML, la volanul căruia se afla șoferul său, fiind urmat de Range Rover-ul Mariei, condus chiar de creatoarea de modă, a aflat cotidianul Libertetea. Fiul lui Ion Țiriac a luat-o înspre Dorobanți, în timp ce viitoarea sa consoartă a preferat să vireze pe prima stradă la dreapta, pe un drum rezervat exclusiv riveranilor.
Se pare că discuția nu a avut deloc urmări negative în ceea ce privește nunta. Răsuflând ușurați, cei doi și-au văzut de pregătiri. Cu toate acestea, relaxarea totală a venit abia după ce fostul mare tenisman Ilie Năstase și soția sa, Amalia, și-au dat consimțământul de a le fi martori și nași.
Cununia celor doi a avut loc în cursul zilei de vineri, la Primăria Sectorului 1. Vădit emoționat, dar fericit, cuplul s-a ferit să spună ceva. Cu toate acestea, mirele tot a scăpat o remarcă: „Suntem foarte fericiți. Suntem uniți și sperăm să avem o viață cât mai frumoasă”. Deși până acum Maria Marinescu a fost logodită de mai multe ori, nici miliardarul din Statele Unite și nici măcar Cristian Chivu nu au reușit să o ducă în fața altarului. Asta până acum.
Și dacă mirii au preferat să tacă, același lucru l-au făcut și nașii. Singurii care au vrut să spună ceva presei au fost părinții Mariei. „Emoționant și sunt fericit că am ajuns să prind, să trăiesc. Este totalmente imprevizibilă de când o știu. Ea făcea de mică tot ce voia ea”, a spus socrul mic.
În ceea ce o privește pe mama Mariei, aceasta crede că și-a lăsat fiica pe mâini bune. „E o decizie foarte din scurt. Da. E adevărat, dar niciodată nu e o rețetă pentru lucrurile astea”. Ion Ion Țiriac, în calitate de socru mare nu a avut decât un lucru de spus: „Ce poți să le dorești unei perechi tinere: sănătate și fericire”. Petrecerea propriu-zisă va fi găzduită de un restaurant de mare fițe din Capitală.
(Antena 3.ro)

Recomandări

Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Râșca și Drăgușeni au încheiat ediția de anul acesta a programului „Crăciun în Bucovina”

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților